Fostul ministru al Muncii care a deschis lista de candidați pentru Camera Deputaților a dezvăluit o dublă senzație de dezamăgire în urma anunțării rezultatelor estimative ale alegerilor.
O dată pentru prezența slabă la urne cauzată de vremea potrivnică dar mai ales de pandemie.
Și încă o dată, pentru voturile acordate PSD-ului care ar fi putut fi mai numeroase, la o prezență ridicată.
„Suntem la sfârșitul unei campanii electorale atipice, suntem în postura în care România, din punctul meu de vedere și îmi asum ce spun, repet, îmi asum ce spun, în România astăzi nu am avut alegeri libere. Datorită prezenței scăzute și datorită restricțiilor de sănătate din România și din orice altă țară de pe globul pământesc, nu am putut să avem o prezență simțită în teritoriu, nu am putut să avem întâlniri cu toți cetățenii, pentru că dacă noi am fi putut să le explicăm cetățenilor din județul Botoșani adevărata valoare a lucrurilor din România de azi, lipsa măsurilor de intervenție a statului în economie și lipsa intervenției statului în stăpânirea acestei boli extrem de periculoase pentru noi toți”,
„Opacitatea Guvernului în a gestiona pandemia a speriat alegătorii și a făcut ca prezența la vot să fie extrem de scăzută. Prezența și faptul că cetățenii din România, nu numai din Botoșani nu au putut fi informați și noi competitorii electorali nu am putut să informăm cetățenii la adevărata valoare a mesajului”,
Marius Budăi, candidat PSD la Camera Deputaților
Însă, chiar și la o prezență scăzută, cel puțin la acest moment PSD conduce în rezultatele acordate de români.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Sfârșit tragic pentru cinci botoșăneni: AVERTISMENTUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024