Printre susținătorii candidaților PSD la alegerile locale din 9 iunie s-a regăsit și fostul ministru al Muncii, Marius Budăi.
El a dezvăluit care este în opinia sa secretul care stă la baza dezvoltării unei zone.
Marius Budăi, președinte executiv PSD Botoșani
„Am elementul cheie în care cred foarte mult. Cred că elementul central al dezvoltării unei comunități este experiența administrativă. Și aici, cu toată modestia, echipa PSD a județului Botoșani însumează și cumulează cea mai mare experiență din județul Botoșani”
Cu aluzie la principalul contracandidat al PSD-ului, fostul ministru susține că județul nu are nevoie de experimente.
Marius Budăi, președinte executiv PSD Botoșani
„Nu cred că, fiind acum într-un ritm accelerat de dezvoltare a județului Botoșani, avem nevoie de experimente și nu cred că avem nevoie de oameni care nu au lucrat până acum în administrație și trebuie să treacă o jumătate de an – un an până se prind ce e pe acolo. Trebuie să continuăm dezvoltarea municipiului Botoșani, dezvoltarea județului Botoșani așa cu ritmul pe care l-am implementat în mandatul 2020 – 2024”
Fostul ministru al Muncii i-a mulțumit Doinei Federovici pentru realizările de la Consiliului Județean și le-a urat candidaților PSD mult succes la alegerile din 9 iunie.
Iftime a găsit la Botoșani următorul ministru al Agriculturii – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 04, 2024
Polițiștii din Botoșani le-au stricat ziua unor botoșăneni grăbiți
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Mașini RIDICATE de pe mai multe străzi din municipiul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Iftime, prefectul și deputatul PNL, baie de mulțime la o întâlnire despre cercetare – VIDEO
Oana Sava
Oct 04, 2024