Doar doi dintre cei cinci angajaţi ai Primăriei Botoşani ar putea fi suspendaţi după ce au fost trimiţi în judecată de DNA Suceava în dosarul privind redevenţa de la Uvertura Mall.
Şi aceasta pentru că legislaţia actuală prevede că numai funcţionarii publici trebuie suspendaţi de la începerea unui astfel de proces şi până la finalizare. Vizaţi sunt Ioan Apostu, secretatul municipiului şi Cezar Puiu, şeful serviciului patrimoniu. Aceştia totuşi ar putea să rămână în continuare pe posturile din cadrul instituţiei. Şi aceasta pentru că Parlamentul a adoptat deja o lege prin care funcţionarii publici trimişi în judecată nu mai trebuie suspendaţi pe perioada derulării procesului întrucât se producea o inechitate ţinând cont că personalul contractual aflat într-o situaţie similară poate să îşi exercite în continuare atribuţiile exact pe aceleaşi posturi.
Problema este că legea aprobată de Legislativ, o modificare de fapt a statutului funcţionarilor publici, încă nu a fost promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, fiind vorba probabil de o chestiune de zile întrucât foarte puţine sunt cazurile în care şeful statului retrimite acte normative în Parlament, refuzând promulgarea. Pe de altă parte, Primăria Botoşani nu a primit încă nici o înştiinţare de la DNA privind trimiterea în judecată a mai multor salariaţi. Astfel, dacă preşedintele României promulgă legea şi aceasta apare în Monitorul Oficial înainte ca DNA să notifice municipalitatea, atunci Ioan Apostu şi Cezar Puiu nu vor mai fi suspendaţi. Dacă vine întâi comunicarea de la DNA, atunci primarul trebuie să emită dispoziţie de suspendare, însă rămâne întrebarea dacă aceasta va înceta în momentul apariţiei legii?
Cum au devenit câțiva șoferi din nou pietoni
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Se sfințește o biserică din județ: Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Liviu Ciobotariu cu gândul la victorie înainte de meciul cu „U” Cluj: Suntem obligați să…
Diana Arici
Oct 25, 2024
Se lansează filmul „Clara” în prezența echipei la Cinema Unirea: CÂND are loc evenimentul
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024