Continuă lucrările pe străzile de la periferia municipiului reședință.
Au fost începute lucrările pe străzile cuprinse în cvartalul 3. Valoarea totală a investiției este în jur de 6,7 milioane de lei.
Primarul Cosmin Andrei a efectuat o vizită în teren.
Cosmin Andrei, primar municipiul Botoșani.
„Sunt la periferia orașului, cvartalul 3. Aici au început lucrările și avem parte de un constructor serios. Avem aproximativ 4 kilometri de străzi care vor fi asfaltate cu o valoare a lucrărilor de aproximativ 6,7 milioane de lei. Cele 11 străzi vor avea asfalt și trotuare moderne pentru cetățenii din zonă, așa cum am promis”
Cele 11 străzi unde se va interveni sunt: Mai, Libertății, Spătar Milescu, Pălmași, Mușat Vodă, Poporului, Cașin, Havuzului, Moara de Foc, Eroilor, Vulturului.
Lucrările pe aceste străzi ar urma să fie finalizate în 18 luni, adică în luna octombrie a anului 2025.
Furtuna Ashley ajunge și în România, după ciclonul Boris: Temperaturilor vor scădea drastic
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Descoperire PERICULOASĂ pe câmp: Șase proiectile ridicate de pirotehnicieni
Oana Sava
Sep 24, 2024
Spectacol cu mașini puternice la Cornișa, amatorii de senzații tari pot participa la „Taxi Drift”
Redacția Botoșăneanul
Sep 24, 2024
Se caută director la o unitate medicală din subordinea CJ-ului
Oana Sava
Sep 24, 2024
Vrei să îmbraci uniforma? Jandarmeria Botoșani recrutează candidați – LOCURILE disponibile
Oana Sava
Sep 24, 2024