În fiecare an, data de 25 octombrie îi este dedicată Armatei Române, fiind organizate pentru a o marca manifestații publice la care participă oficialitățile județului și orașului dar și cetățenii care sunt interesați de astfel de evenimente.
Va fi organizată și anul acesta, într-un cadru mai restrâns. Anunțarea manifestației este surprinzătoare în condițiile în care în 2020 toate acțiunile de acest fel au fost anulate, iar sâmbătă, 24 octombrie s-a anunțat cel mai mare număr de infectări la un interval de 24 de ore, pentru Botoșani, respectiv 127 de pacienți cu teste pozitive de SARS-COV-2..
Garnizoana Militară Botoșani a anunțat că activitățile planificate și aprobate de Statull Major al Apărării dedicate Zilei Armatei Române au loc cu respectarea măsurilor de distanțare fizică și protecție a tuturor participanților.
În acest context a transmis că fiecare instituție sau asociație reprezentativă invitată trebuie să-și desemneze un singur participant.
Nucleul evenimentului va fi la Monumentul Eroilor din Primul Război Mondial din incinta Unității Militare 01251 din strada Petru Rareș unde va fi compus dispozitivul format din cadre militare.
Prefectul Dan Nechifor va primi Onorul Gărzii Militare iar după intonarea Imnului Național va avea loc un scurt moment religios. Vor fi rostite și alocuțiuni din partea oficialilor prezenți și totodată vor depune jerbe de flori Garnizoana Militară, Prefectura, Consiliul Județean și Primăria Botoșani.
Manifestația este programată la ora 12:00 și este estimată să dureze în jur de 30 de minute.
Tot mâine, în Piața General Gheorghe Avrămescu Botoșani vor fi depuse jerbe de flori și la monumentul din acest parc.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024
Violența în trafic, la raport: Platforma MAI deschide ușa sesizărilor online
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Săptămâna Altfel – un viitor altfel: Elevii din Vorona au făcut un pas spre un viitor mai verde
Andreea Coțovanu
Oct 26, 2024