Prima mutare după pierderea de către PSD a postului de conducere de la societatea Nova Apaserv, după ce partidul a avut controlul Consiliului de Administrație și a rămas fără el, a fost făcută la începutul primăverii.
Pe data de 1 martie, singurii social-democrați rămași cu mandate de administratori și-au depus demisiile. Este vorba despre Simion Drelciuc și Ioan Comarița care au renunțat la funcții, ceea ce a făcut ca actualul CA să rămână în trei membri și astfel în imposibilitatea de a mai funcționa. Iar asta după ce, și Albert Tănasă a demisionat în data de 9 februarie 2021.
Pentru că legislația incidentă prevede ca un CA să fie compus din cinci membri pentru a putea fi decizional.
Narcis Ștefan
Gabriel Apotrosoaei
Daniel Tupiluș
*Călin Bosovici și-a depus demisia pe 1 noiembrie 2020, fiind incompatibil cu calitatea de consilier local
Revenind la Simion Drelciuc și Ioan Comarița, deși legislația în vigoare prevede o perioadă de preaviz de 30 de zile, este posibil ca această obligativitate nu va fi respectată și în realitate.
„Deși există prevedere contractuală, respectiv în contractul de mandat de administratori, necesitatea acordării unui preaviz de 30 de zile. Nu au cum să renunțe la preaviz, pentru că acel preaviz este practic în favoarea CA-ului, nu pot renunța. Ei au evitat să facă precizări cu privire la acest preaviz”,
Narcis Ștefan, președintele CA Nova Apaserv
Pe de altă parte, nerespectarea preavizului nu produce consecințe extrem de grave pentru cei doi demisionari care pot, cel mult, să-și piardă indemnizația pe o lună. În cazul în care prin depunerea mandatului fără cele 30 de zile de preaviz, se aduc prejudicii de orice fel societății, situația poate fi tranșată doar de instanță. Procedură de durată, în cazul de față.
Nici Simion Drelciuc și nici Ioan Comarița nu și-au explicat deciziile. „Sunt la volan acum și nu pot să vorbesc”, a fost răspunsul lui Ioan Comarița, contactat de Botoșăneanul, Simion Drelciuc nu a răspuns deloc la telefon.
„Procedura legală este foarte simplă: se numesc administratori provizorii. Se poate face o paralelă cu situația anterioară, de acum o lună, cu vacantarea postului de director general. Când am numit un director general provizoriu, fiind de competența strict a CA-ului. Acum, fiind vorba de administratori, competența exclusivă este a Adunării Generale ordinare a Acționarilor”,
Narcis Ștefan, președintele CA Nova Apaserv
55 de entități
fac parte din AGA, respectiv unități administrativ teritoriale ale județului, printre care și Primăria Botoșani însă cu un Consiliu Județean majoritar cu 97% din acțiuni.
„În mod cert, decident va fi Consiliul Județean”, tranșează situația președintele CA.
Următorul pas este acela prin care CA convoacă de îndată AGA unde „se fac propuneri de la 2 până la 4 administratori. Noi putem funcționa cu minim cinci membri în CA”, mai spune Narcis Ștefan.
Nominalizările urmează a fi făcute din exterior, având în vedere că „lista scurtă” a administratorilor participanți la concurs s-a terminat odată cu intrarea în CA a lui Narcis Ștefan, în urmă cu trei ani.
Administratorii provizorii pot fi desemnați inclusiv prin consultare de CV-uri.
„Provizoratul poate funcționa de la 4 la 6 luni până se face o procedură de selecție. Ideea și chestiunea frumoasă este că mandatul actual al administratorilor în funcție expiră pe 30 iunie. Cred că aparent, va fi o nominalizare, foarte posibil doar pentru doi ca să fie viabil CA-ul, avem chestiuni foarte importante de votat luna asta, fiind vorba de bugetul de venituri și cheltuieli și acolo este atributul exclusiv al CA-ului”,
Narcis Ștefan, președintele CA Nova Apaserv
Mandatele actualilor administratori expiră oricum în data de 30 iunie 2021.
Însă tocmi aici este și marea miză.
Pesediștii încearcă să recâștige controlul CA-ului întrucât CA-ul este cel care organizează concurs pentru postul de director general. Ei doresc să își impună propriii oameni pentru ca mai departe să poată organiza concursul pentru funcția de director general astfel încât să fie câștigat de persoana agreată de partid și să scape de Gabriel Cîrlan, numit director provizoriu cu sprijinul PNL și Pro România.
Noua manevră nu face altceva decât să confirme disperarea partidelor de a căpăta controlul SC Nova Apaserv SA într-o luptă politică vecină cu inconștiența dată fiind situația economică extrem de gravă în care se află compania și faptul că, tocmai din cauza stării financiare foarte proaste, consecință a disputelor politice interminabile, riscă să piardă cea mai mare finanțare europeană din istoria județului.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
INCENDIU în trafic: Șoferul a oprit în poarta Stației de Pompieri
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Balul Bobocilor, supravegheat de polițiști și jandarmi: Controale prin cluburi și discoteci
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Anunț Nova ApaServ: Mai multe localități din județ rămân fără apă din cauza unei avarii majore
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
Botoșănean reținut de polițiști după o „petrecere” în apartament
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024