Cadrele medicale din județul Botoșani se confruntă cu fel și fel de cazuri. Iar unele ce-i drept îi uimesc chiar și pe medici.
Nu de puține ori mămicile de la Botoșani ajung la spital cu ai lor copii destul de neîngrijiți. Și potrivit cadrelor medicale asta nu ar fi singura problemă. Pare surprinzător, dar în anul 2019 există și botoșănence care nu știu câți ani au copiii lor. Medicii de la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean Mavromati susțin că astfel de cazuri sunt întâlnite atât la mămicile din în mediul rural cât și din mediul urban.
Destul de grav este și faptul că foarte multe mămici își îndoapă copiii cu pastile, iar când ajung la spital nici măcar nu le pot spune medicilor ce fel de medicamente le-au administrat.
Iar un caz elocvent în acest sens s-a petrecut duminică la Dorohoi. O mămică și-a adus copilul la spital întrucât se simțea rău și i-a spus unui medic că i-a dat copilului său sirop și antibiotice.
Întrebată de denumirea antibioticului botoșăneanca nu a știut ce să răspundă.
A avut totuși de transmis ceva cadrelor medicale -
„Uite cum încep să gândesc un pic, cum mă doare capul”,
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean plin de tupeu la volanul unei mașini prin oraș: Le-a tăiat calea polițiștilor locali
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Charles Petro va juca pentru Malawi în calificările Cupei Africii pe Națiuni
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Doi medici noi au promovat concursul la Spitalul Județean – SECȚIILE
Oana Sava
Nov 06, 2024