Cadrele Inspectoratului de Poliție Județean, alături de reprezentanții Inspectoratului Județean de Jandarmi Botoșani, Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră, precum și alte structuri MAI, se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de protecție, ordine și siguranță publică, la secțiile de votare, precum și în locurile de depozitare a buletinelor de vot.
Măsurile de pază și protecție instituite la locațiile secțiilor de votare presupun prezența efectivelor pentru a preveni apariția unor incidente de natură să perturbe procesul de votare.
Având în vedere amploarea activităților organizate pe parcursul procesului electoral, inclusiv în contextul pandemiei de COVID 19, dispozitivul de ordine și siguranță publică a fost suplimentat cu efective de la alte structuri pentru a asigura îndeplinirea misiunilor în cele mai bune condiții.
”Astfel, în perioada 05-06 decembrie 2020, zilnic, aproximativ 800 de efective MAI se vor afla în misiuni pentru asigurarea măsurilor de pază, protecție, ordine și siguranță publică, pentru intervenția efectivă la eventualele incidente, precum și pentru monitorizarea traficului”,
Comunicat IPJ Botoșani.
de secții de votare au fost constituite în întreg județul, paza și protecția acestora fiind asigurate de polițiști împreună cu celelalte structuri de ordine și siguranță publică.
De asemenea, polițiștii rutieri vor fi în teren, organizați în 11 filtre rutiere, pentru monitorizarea traficului și pentru prevenirea oricăror evenimente nedorite în context electoral.
Reprezentanții IPJ Botoșani recomandă locuitorilor județului să respecte legislația electorală și regulile de conviețuire socială și să sesizeze orice încălcare a legislației la numărul unic de urgență 112 sau celui mai apropiat reprezentant MAI.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Permise „adunate” de polițiști după BLOCADA
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Județul Botoșani, sub COD GALBEN: Prognoza actualizată
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024