Au vrut să-şi încălzească locuinţele şi au făcut focul, dar nu s-au asigurat că au coşurile de fum curăţate de funingine, reparate sau protejate termic faţă de materialele combustibile din care sunt construite acoperişurile, tavanele sau pereţii caselor.
Căldura radiată sau scânteile sărite din coşurile de fum ca urmare a arderii funinginii au aprins, în ultimele trei zile, materialele combustibile (grinzi, bârne, astereala) ale acoperişurilor a nu mai puţin de cinci locuinţe din Corni, Pomârla, Botoșani, Coțușca și Hudești. Intervenția promptă a pompierilor, a făcut ca flăcările să nu se extindă și la bunurile din interior.
Alte două locuințe din Mileanca și Știubieni au fost aprinse de jarul căzut din sobă pe materiale combustibile.
Evenimentele puteau fi prevenite dacă proprietarii caselor și-ar fi verificat, reparat, izolat termic și curăţat periodic coşurilor de evacuare a fumului.
Incendiile de la Mileanca și Știubieni nu s-ar fi produs, dacă ar fi ținut cont de măsurile minime de apărare împotriva incendiilor la exploatarea sobelor cu sau fără acumulare de căldură și ar fi montat/amplasat, în fața ușiței de alimentare a sobei, o tăvă sau o tablă metalică având dimensiunile de 70x50 cm, pentru a proteja pardoseala combustibilă.
Vă reamintim că până miercuri, județul Botoșani se află sub informare meteorologică de ger. Asigurarea confortului termic în locuințe este prioritatea fiecăruia dintre noi. Vă sfătuim să aveți grijă și să respectați regulile şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor la folosirea mijloacelor de încălzire locală. Pe lângă sfaturile enumerate mai sus, vă recomandăm:
✔nu folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
✔ nu puneți în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile;
✔ stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa sau înainte de a adormi;
✔ verificaţi integritatea aparatelor şi a mijloacelor de încălzire electrice;
✔ decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi;
✔ nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi, cu soba aprinsă ori cu aparatele de încălzire electrice în funcţiune.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Valeriu Iftime, dezamăgit după înfrângerea cu Rapid din Cupă: Mi s-a părut un meci urât
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Sucevean oprit în trafic la Botoșani: CE au confiscat polițiștii după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Botoșănean FĂRĂ permis prins la plimbare pe o stradă din municipiu
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Bogdan Cosmescu, nemilos la adresa FC Botoşani: De ce s-au mai prezentat?
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024