Luna cadourilor este una a umilințelor pentru pensionarii de rând din România, cu atât mai mult cu cât sunt sfidați în față de parlamentari. Singurul cadou pe care și-l pot permite românii obișnuiți ajunși la vârsta pensionării este să își plătească factura la căldură pentru a trece sezonul rece, potrivit Realitatea.
Parlamentarii nu au niciun scrupul să își asigure o bătrânețe liniștită după regimul de "muncă grea" din fotoliile de aleși. În România reală, numărul pensionarilor scade de la lună la lună, dovadă a faptului că bătrânii sunt învinși de sărăcie, neputință și boală. Aleșii și-au votat azi pensii speciale de până la 4.400 lei pe lună, pe lângă pensia normală primită de la stat. Asta în timp ce în România există încă pensii de 1 leu. În timp ce parlamentarii și-au votat pensii de lux, pensionarii de rând din România trăiesc cu mult sub coșul minim de supraviețuire, calculat chiar după standardele INS. Nu mai puțin de 622.000 români primesc pensia minimă garantată de stat, care a crescut în acest an la 400 de lei. Asta în timp ce coșul minim de supraviețuire, calculat după modul de calcul al INS, depășește 2.000 de lei lunar. În România reală, există încă pensii de 1 leu, suplimentate forțat printr-o indemnizație de completare până la valoarea pensiei minime de 400 lei. Pensia minimă nu a ținut pasul cu creșterea salariului minim și nici cu ritmul inflației și al majorării prețurilor. Din 2009 și până în 2015, pensia minimă garantată de stat s-a majorat cu doar 50 de lei.
CITEȘTE: Moș Crăciunul anului 2016 pentru vârstnici: Cu CÂT cresc pensiile
Din 400 de lei pe lună un pensionar din România este obligat să plătească cel puțin jumătate pe cheltuielile de utilități - gaze, curent electric, apă, întreținere. În lunile de iarnă, cheltuielile cu căldura înghit toată pensia minimă.
Pensia se evaporă și cu impozitele pe proprietate - minim 20% din buget, ceea ce înseamnă că pensionarul rămâne cu doar 20% din bani pentru mâncare - mai precis, 80 de lei pe lună. Dacă au ghinionul să se îmbolnăvească, românii care trăiesc din pensia minimă nu își pot permite medicamentele necompensate și sunt victimele sigure ale spitalizării. Cei mai săraci pensionari din România sunt cei din județele Giurgiu și Botoșani, unde pensia medie nu trece de 711 lei. Alte județe aflate la limita de jos a sărăciei sunt Vrancea (704 lei) și Vaslui (707 lei). La nivelul țării, discrepanțele sunt foarte mari între regiuni. Pensiile cele mai ridicate se plătesc în București, cu o pensie medie de 1121 lei, Pensia medie lunară este 892 lei. La mijlocul anului 2015, erau 5,3 milioane de pensionari în România, dintre care 4,6 milioane primeau pensia de asigurări sociale de stat, restul fiind pensionari proveniţi din fostul sistem de asigurări pentru agricultori, pensionari de invaliditate sau de urmaș.
Pensia medie de asigurari sociale de stat a variat cu discrepante semnificative in profil teritorial, ecartul dintre valoarea minima si cea maxima depasind 400 de lei. Parlamentarii au adoptat proiectul de lege privind pensiile speciale, în urma reexaminării cerute de Klaus Iohannis, cu 300 de voturi "pentru", două "împotrivă" și opt abțineri. Procedura a fost, însă, contestată de liberali, care au părăsit sala de plen. Legea privind pensiile speciale pentru parlamentari a fost adoptată la sfârşitul sesiunii trecute, dar șeful statului a întors legea în Parlament, pentru reexaminare, nemulţumit că senatorii şi deputaţii şi-au votat noi privilegii. La reexaminare, aleşii au decis ca cei condamnaţi penal să nu beneficieze de pensii speciale. Actul prevede pensii între 1.500 şi 4.400 de lei pentru cei care au avut cel puţin un an de mandat în Parlament. Iată care este împărţirea:
- un mandat: 1.500 de lei
- două mandate: 3.100 de lei
- trei mandate: 4 .400 de lei
Cei mai mulți pensionari nu sunt nepărat în județele cu cea mai mare populație: de exemplu, Prahova conduce în topul pensionarilor, după Capitală, cu aproape 200 de mii de români aflați la pensii. Și județele Dolj sau Bihor se află în vârful clasamentului, cot la cot cu Cluj sau Timiș. Pensiile speciale, tăiate pe vremea Guvernului condus de Emil Boc, au revenit în forță în guvernarea PSD. Nu doar parlamentarii se consideră mai speciali, ci și alte categorii de români. Au reînviat în ultimii ani pensiile speciale ale magistraților, ale foștilor angajați din Ministerul Apărării, Ministerul de Interne, SRI și alte servicii de informații. Guvernul Ponta intenționează să revină la pensiile speciale pentru aviatori, diplomaţi, grefieri, pe care oricum le-a înlocuit cu indemnizații speciale. Pensiile speciale ale magistraților sunt cele mai mari, cu valori medii de peste 9.000 lei lunar. România este țara extremelor și în cazul pensionarilor, după modelul unor state din America de Sud mai degrabă decât după standardele sociale ale UE. Cea mai mare pensie din România este primită de un fost magistrat din București care încasează de la stat 28.852 de lei pe lună, potrivit datelor prezentate de Rovana Plumb, ministrul Muncii, la începutul acestui an. Alți 10 pensionari de lux din România primesc lunar minimum 10.000 lei de la poștaș. Un arădean și un pensionar din Satu Mare încasează peste 19.000 de lei lunar, în Suceava există o pensie de peste 16.000 de lei pe lună, iar în Teleorman de 13.800 de lei.
CITEȘTE: Pensiile vor fi achitate înainte de sărbători: AFLĂ în ce perioadă se vor face plățile
Bani de la Guvern pentru masa de Crăciun: CINE sunt cei care beneficiază de ajutor
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean BĂTUT în propria casă de un adolescent de 15 ani: Un amic a postat filmarea pe internet
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșănean prins BEAT și fără permis în trafic: A fost reținut de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
TREI parohii vacante în județul Botoșani: Arhiepiscopia Iaşilor organizează examen
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024