Viceprimarul Cătălina Lupașcu a fost prezentă în cartierul ANL Bucovina împreună cu mai mulți consilieri locali liberali, aceeași locație unde ar fi trebuit să fie prezent și
primarul Ovidiu Portariuc.
”Am decis să ducem sesizările cetățenilor, pe bază de documente, semnate de consilierii locali către cei care trebuie să le rezolve. Aici avem câteva solicitări ale cetățenilor din cartierul ANL Bucovina care vor ajunge pe masa dlui primar și pe masa directorului de la servicii edilitare”, a declarat
Cătălina Lupașcu.
Cetățenii din zonă ar fi solicitat ca terenul de joacă care este lipit de ghena de gunoi să fie mutat în altă locație având în vedere că se apropie vacanța de vară și copiii ar suporta cu greu mirosul.
”Ei solicită ca acest teren de joacă să fie reamplasat în cadrul terenului cartierului, în același timp își doresc ca Primăria municipiului Botoșani să ajungă și în acea zonă cu mobilierul stradal”, a mai spus
vicele PNL.
Primarul Ovidiu Portariuc nu ar mai fi ajuns săptămâna aceasta în Bucovina însă l-ar fi trimis în schimb pe vicele Cosmin Andrei. Au ajuns liberalii care au continuat cu vizite în Parcul Tineretului și strada Iuliu Maniu de unde, de asemenea au fost strânse sesizări cetățenești.
(G.E.)
CITEȘTE:
Cătălina Lupașcu nu l-ar fi înjurat pe Andrei, dar s-a speriat şi ea: Un limbaj nedemn de mine în primul rând ca femeie