Sistemul medical românesc cu greu face față unui număr foarte mare de cazuri de COVID-19, iar asta o spun și specialiștii. Cadrele medicale sunt din ce în ce mai epuizate, iar unele au fost luate chiar și cu ambulanța.
Iar de cele mai multe ori s-a ajuns în această situație din cauza faptului că lucrau foarte multe ore în echipamente medicale. Astfel de cazuri în care cadrele medicale, în speță asistente, au leșinat au avut loc chiar și la Botoșani.
Situația a fost mai grea la începutul pandemiei. Personalul medical de la ATI a fost nevoit să stea și câte 12 ore în combinezon.
„Au fost categoric cazuri inclusiv la hotel când erau cazați în cele două săptămâni în care lucrau pe COVID, a mers ambulanța acolo și a ridicat două asistente. Din cauza lipsei de personal salariații sunt nevoiți să stea foarte multe ore în echipamente. Vă dau exemplul colegilor de la ATI, acum le-a fost modificat programul de activitate la 8 ore, dar înainte lucrau 12 ore. Și în tura de noapte 12 ore să stea în combinezon… La începutul pandemiei nici măcar costumele nu erau suficiente, erau foarte puține și nu puteau la 3 – 4 ore să se ducă la baie, să-și facă necesitățile”,
Daniel Bulboacă, lider sindical Solidaritatea Sanitară.
Potrivit liderului sindical, în prezent s-au găsit soluții pentru ca personalul să nu stea mai mult de patru ore în combinezon. Și ca atare, disconfortul nu mai este atât de mare.
Sindicaliștii din sănătate au avut chiar și o întâlnire cu premierul Ludovic Orban care recunoștea pentru presa națională că este nevoie de cadre medicale în spitale.
"Am discutat de limitarea timpului de lucru pentru persoane care au echipament, să ia pauză de lucru după trei ore. S-a discutat și de sporuri. Se va suplini lipsa cadrelor medicale prin detașare. În DSP-uri avem nevoie de medici generaliști, specialiști, infecționiști, asistente. Avem nevoie de cadre medicale în spitale”,
Ludovic Orban, premierul României.
Iar dacă la Botoșani situația pare să fie ținută sub control zilnic fiind înregistrate până în 10-15 noi cazuri, în unele județe în țară sunt raportate chiar și câte 100 de îmbolnăviri pe zi.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Medici de top la Suceava, botoșăneni salvați în spitalul vecin de o echipă multidisciplinară
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Județul Botoșani intră astăzi sub incidența unui COD GALBEN
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024