La sfârșit de săptămână, Teatrul „Mihai Eminescu” invită botoșănenii la spectacol.
În luna iubirii, te așteptăm la teatru!
Vino să sărbătorești iubirea vizionând un spectacol special! „Iubesc! Iubesc! Te iubesc” și în acest sfârșit de săptămână la Teatrul „Mihai Eminescu”.
Vă invităm sâmbătă, 17 februarie și duminică, 18 februarie de la ora 18:00, la Casa Tineretului din B-dul Mihai Eminescu nr. 48 la spectacolul „Iubesc! Iubesc! Te iubesc!” de Avtandil Varsimașvili, regizat de regizorul georgian Andro Enukidze. Traducerea și adaptarea piesei a fost facută de Lucian Băleanu, scenografia spectacolului este semnată de Vera Kipiani, iar coregrafia a fost realizată de Victoria Bucun.
Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Oana-Maria Tudoran, Răzvan Amitroaei, Marius Rogojinschi, Cezar Amitroaei, Gheorghe Frunză, Lenuș Moraru, Gina Patrașcu-Zamfirache, Sorin Ciofu, Ioan Crețescu, Alexandru Dobynciuc, Dana Bucătaru, Irina Mititelu și Volin Costin.
Un text dramatic de Avtandil Varsimașvili despre (așa cum reiese și din titlu) iubire. Dar... după milenii de valorificare artistică a temei, descoperim noi și noi valențe ale acestui sentiment.
Povestea de dragoste tratată inițial cu foarte mult umor este plasată într-un moment zbuciumat și foarte trist din istoria recentă a Gruziei (războiul cu Rusia din 2008).
Într-un cadru inedit (o viziune regizorală realizată în premieră absolută pentru publicul botoșănean) se va desfășura cronologic constituirea pasională a iubirii până la un deznodământ surprinzător.
Toate acestea sunt grefate pe un eșafodaj de întrebări existențiale pentru care fiecare trebuie să-și găsească propriile răspunsuri.
„Spectacolul „Iubesc! Iubesc! Te iubesc!” este despre ceea ce ne lipsește tuturor în special în ziua de azi: dragostea. Ne-am dezobișnuit să iubim! Cred ca la o trupă foarte interesantă s-au mai adăugat actori tineri foarte interesanți, nu prea sunt obiectiv atunci cand vorbesc despre acești actori pentru că eu îi iubesc cu adevărat, dar știu că dragostea e subiectivă: îi iubești pentru că îi iubești, fără motiv. Dar eu mai am un motiv foarte serios să îi și respect pentru că sunt niște profesioniști serioșiși niște actori foarte interesanți. Așa că e un spectacol despre dragoste, pe care îl desfășurăm într-o atmosferă de iubire generală.”
Andro Enukidze
Durata spectacolului va fi de 1h și 25 de minute, iar numărul de locuri la spectacol este limitat.
Preț biletului este de 36 lei, elevi, studenți, pensionari – 18 lei.
Biletele se găsesc la:
https://eventbook.ro/program/teatrul-mihai-eminescu-botosani
Vă așteptăm cu drag la Teatru!
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Declarația zilei 6 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 06, 2024
Oana Sava
Nov 06, 2024