Vicepreședintele Comisiei pentru Agricultură, senatorul botoșănean Lucian Trufin, trage un semnal de alarmă în legătură cu o inițiativă legislativă de modificare a Legii 17/2014, semnată de parlamentarii USR și PNL care, teoretic, relaxează nejustificat vânzarea terenurilor agricole.
Legea în cauză a fost modificată în anul 2020 de Partidul Social Democrat cu scopul de a opri specula imobiliară cu terenuri agricole. Totodată, varianta propusă de social-democrați favoriza micii fermieri interesați să achiziționeze teren la ei acasă, înlăturând concurența neloială a fondurilor de investiții, dispuse să cumpere teren cu nemiluita.
“Actuala putere este foarte deranjată de faptul că terenurile agricole nu mai pot fi cumpărate la liber în România. Marii latifundiari, respectiv fondurile de investiții, se plâng că activitatea de cumpărare le este blocată de modificările aduse la Legea 17/2014 de către PSD. Așa că, sub pretextul unor așa zise blocaje în aplicarea legii, parlamentarii USR și PNL au încropit o inițiativă legislativă care schimbă regulile în ceea ce privește dreptul de preempțiune (rangul preemptorilor), informarea acestora cu privire la intenția de vânzare a unei suprafețe agricole etc.”, a declarat senatorul Lucian Trufin.
Specula cu terenurile agricole și presiunea imensă asupra prețului de achiziție al acestora au fost principalele argumentele ale social – democraților atunci când au introdus criteriile de eligibilitate pentru a cumpăra teren agricol în România.
“Piața terenurilor agricole nu trebuie să se transforme într-una de tip bazar, pentru că suprafețele agricole sunt un bun național de care depinde siguranța alimentară a țării. Să ne aducem aminte că prin 2004 se achiziționau terenuri la liber, cu prețuri derizorii, iar acum ne-am trezit cu o clasă de moșieri care i-ar face invidioși și pe marii boieri din veacul al XIX-lea din perspectiva suprafețelor agricole deținute. Dacă tot susținem sus și tare că vrem să dezvoltăm satul românesc, poate ar trebui să ne gândim la faptul că progresul se face încurajând și ajutând tinerii fermierii și pe cei care locuiesc și muncesc efectiv în localitatea unde dezvoltă o afacere în agricultură. Varianta în care doar cei cu bani mulți pot face agricultură și pot cumpăra teren, va goli satul românesc, care oricum se află într-un declin demografic accentuat” a mai declarat senatorul botoșănean.
(Comunicat de presă PSD Botoșani)
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024