Astăzi, scriitorul Lucian Alecsa ar fi împlinit 66 de ani.
Joi, 30 ianuarie, evocări ale prietenilor lui Lucian Alecsa au avut loc la Reprezentanţa Botoşani a Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România.
În acea zi de 4 februarie 2016, am primit în jurul orei 13,30 un telefon de la Lucian, să ne vedem la un ceai la Rapsodia. Ca de obicei, în acele vremuri, acolo ne beam ceaiul zilnic, stăteam la o şuetă.
Atunci chiar trăgeam concluziile de la lansarea cărţilor noastre, petrecută cu cîteva zile în urmă. Am ajuns în jurul orei 14. A primit un telefon de la un medic cardiolog, de fapt o prietenă, o colegă de scris. Era de prin septembrie 2015 diagnosticat cu angină pectorală. Pe lîngă ce mai avea el, o luptă de zece ani cu un cancer pe care l-a învins, asta-i mai lipsea. Chestiunea urma să fie rezolvată prin plantarea a doi stentori. Şi asta urma să se petreacă la începutul săptămînii următoare. Atunci era joi.
Şi, bucuros că telefonul îi rezolva această chestiune, s-a dus la acel medic, la acea colegă de scris. Era ora 14,20 cînd ne-am despărţit, cu înţelegerea că va veni la ora 17 la cenaclu, la Întîlnirile de joi, pe care le organizam la Reprezentanţa Botoşani a Filialei Iaşi a Uniunii Scriitorilor din România.
N-a mai venit la întîlnire. S-a dus la Săveni şi la ora 20,30 mi-a trimis pe e-mail articolul despre cartea lui Gheorghe Grigurcu, apărută recent în seria Poeţi laureaţi ai Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu”.
Pe la ora 23,20 am primit un telefon. Eram în pat. Pînă să ajung, am văzut doar pe diskplay-ul telefonului numele lui, din agendă. Am încercat să sun, dar telefonul era mereu ocupat. Abia după ora 24, am mai primit un telefon. Era soţia lui la telefon, care, plîngînd, mi-a spus că Lucian a murit. Imposibil! Dar adevărul nu mai putea fi contrazis cu nici o mirare, cu nimic. Am sunat la medicul din Botoşani la care fusese înainte de-a ne despărţi după ceaiul de la Rapsodia. Nu-i venea să creadă. Mi-a spus că s-a despărţit ieri de el şi era foarte bine, cu speranţa că marţi, la Iaşi, urma să fie programat pentru stentori. Dar n-a fost să fie.
Ce-a urmat se ştie, chestiuni fireşti, dar şi nefireşti, mai ales cele legate de comunicarea cu cei din familia lui, care au rămas în urmă. Chiar şi din partea unui prieten, care a sărit în ajutor, cum era firesc, dar a şi blocat orice legătură cu familia, prin modul de a păstra relaţia cu prietenii lui Lucian. Ne-am văzut de durere şi de speranţa că posteritatea lui Lucian Alecsa va repara unele lucruri din ceea ce el a dorit să fie – scriitorul adevărat, jurnalistul dur şi incomod. Au trecut aproape patru ani de atunci şi în afară de ceea ce am făcut noi la revista „Hyperion”, an de an, dar şi unii din colegii din presă, puţini, nu s-a mai întîmplat nimic.
Poate că familia aşteaptă să se aşeze mai bine lucrurile, poate că cei de la primăria din Săveni încă nu şi-au vindecat rănile provocate pasămite de Lucian Alecsa, poate că el, poetul şi scriitorul Lucian Alecsa, are alt destin postum decît cel visat de orice scriitor. Într-o lume ca aceasta prin care trecem, este foarte greu să rezişti şi să te afirmi în astfel de domeniu în timpul vieţii, darămite după ce treci dincolo, lăsînd în urmă ceva ce poate a însemnat sensul vieţii tale. Să se fi oprit aici sensul vieţii lui Lucian Alecsa – marele lui dar de a scrie şi mai ales de-a nu scrie oricum, ci foarte bine şi deranjant pentru unii care cred că doar lucrurile comode fac parte din viaţă, celelalte trebuie eliminate?
Noi, colegii lui, care încă mai răzbim prin aceste vremuri de restrişte, credem în destinul literar al lui Lucian Alecsa şi sperăm ca el să nu intre în seria multor scriitori români uitaţi, ignoraţi de o lume avidă de superficialităţi şi mondenităţi de prost gust.
Impresia unei naşteri fără efort, a fluxului care scapă controlului, se înfiripă în legătură cu poezia lui Lucian Alecsa chiar de la primele volume şi creşte considerabil pe măsură ce autorul îşi scrie cărţile maturităţii. S-ar putea afirma că poetul are o înclinaţie naturală către secvenţele crude, macabre, folosind în acest scop spaţii largi şi apelând fără restricţii, adesea, la mecanismele de cursă lungă ale poeziei.
Dar concomitent cu perfecţionarea arsenalului poetic, sporesc şi aglomerările metaforice, adevărate cavalcade ale imaginarului, parcă imposibil de ţinut în frâu. Culorile sumbre par a se potrivi cel mai bine cu autoscopiile sale, prefigurându-se o estetică a halucinaţiei, morbidului şi pestilenţialului. Asta şi pentru că peste înclinaţia nativă de care vorbeam, s-a grefat, cu o forţă implacabilă, experienţa unei maladii cumplite, lăsând urme adânci la nivel mental şi modificând hotărâtor concepţia despre materialele de construcţie poetică.
Diafanităţile, evanescenţa ingenuă şi graţia care caracterizează de obicei vocabularul liric dispar cu desăvârşire. Locul lor este ocupat aproape ostentativ de imaginea fiinţei hăituite de boală şi rătăcind sub spectrul morţii. Un destin arbitrar, alegându-şi la întâmplare victimele şi atât de ostil fiinţei condamnată biologic, are însă urmări extrem de favorabile în plan creativ.
Brusc poezia lui Lucian Alecsa devine câmpul său de luptă cu propria moarte. Un spectacol halucinant al calvarului la care este supusă fiinţa se desfăşoară sub privirile cititorului, invitat să asiste. Poetul devine astfel cronicarul propriei sale destructurări fizice, notând asiduu fiecare nouă senzaţie şi compunând, mai ales în cheie maximizată, scenariul încleştării cu stihiile morţii. Falsele pudori de limbaj sunt total ignorate, acordându-se cuvintelor, indiferent de impactul lor asupra sensibilităţii comune, drepturi egale de exprimare. Ca într-un carusel manevrat de magia demonilor, acestea, cuvintele, se rostogolesc sub înfăţişări terifiante, încropind o nouă realitate, de fapt o suprarealitate, populată de creaturi bizare, monstruoase, alese spre a oferi cititorului, olfactiv şi vizual, senzaţia surpării necontenite, un circ al ororilor fiziologice care aneantizează fiinţa umană.
Lucian Alecsa s-a născut în localitatea Mihăileni, judeţul Botoşani, la data de 31 ianuarie 1954, şi s-a stins din viaţă pe 5 februarie 2016. A absolvit şcoala primară şi gimnaziul în comuna natală (1961-1969), Liceul Teoretic Siret, județul Suceava (promoţia 1973). A frecventat Cenaclul literar "Mihai Eminescu" din Botoşani, condus de scriitorul Lucian Valea. Din 1993 devine membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Iaşi. A fost redactor-şef adjunct al revistei culturale Hyperion, a desfăşurat o bogată activitate publicistică.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer oprit de polițiști în trafic: Din „prinț” cu antemergător în pieton pentru jumătate de an
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
„Watch Dogs”, poveste despre destin pe scena Casei Tineretului din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Bicicliștii, cei mai răi participanți la trafic de la Botoșani, îi depășesc și pe amețiți
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024