Se pare că 2019 aduce schimbări în ceea ce privește programul ,,Rabla”.
Cei ce doresc ajutor de la stat pentru înlocuirea mașinii vechi, ar putea de la anul să fie obligați să ducă la casat numai mașini cu inspecția tehnică periodică valabilă.
Potrivit proiectului legislativ, de anul viitor vor putea fi casate, cu condiția de a fi ITP-ul valabil și a vârstei de peste opt ani, autoturismele, microbuzele, autoutilitarele ușoare sau autospecialele ușoare. Înmatricularea în țara noastră, existența componentelor esențiale precum motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu sunt de asemenea condiții ce trebuie îndeplinite pentru a putea intra în programul ,,Rabla”. Prima de casare va avea valoarea de 6.500 lei, mașinile fiind obligate să genereze cel mult 120 gCO2/km, spre deosebire de anul acesta, 130 g CO2/km.
Totodată, cei ce vor dori să își schimbe mașina veche vor primi un ecobonus de 1.000 lei, cu condiția ca mașina să nu genereze mai mult de 96 g CO2/km, sau un ecobonus de 1.700 lei pentru cumpărarea unei mașini hibrid, informează Bugetul. Momentan proiectul nu se aplica! Acesta trebuie aprobat de ministrul medicului și publicat în Monitorul Oficial.
Măsurile luate de polițiștii de frontieră pentru celebrarea religioasă a Sfintei Cuvioase Parascheva
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Câte perechi de pantofi trebuie să aibă un bărbat și care sunt esențiali?
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024
Deputatul Costel Șoptică și-a învățat lecția zilei: Banii dictează – VIDEO
Oana Sava
Oct 04, 2024
Invitație la dialog cu George Simion: Președintele AUR vine la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024