Sobe la bloc, clădiri abandonate, poluare şi imagini dezolante. Totul se regăseşte în cel mai nordic oraş al României. Locatarii se încălzesc şi astăzi ca în evul mediu, cu sobe improvizate.
Este vorba despre Darabani şi deşi este oraş de 5 decenii locuitorii nu beneficiază nici astăzi de gaz metan sau altă sursă de încălzire. Abia în ultimii ani au beneficiat şi de apă potabilă sau canalizare.
La peste 65 de kilometri de municipiul Botoşani, aproape de răscrucea graniţelor comune ale României, Ucrainei şi Republicii Moldova, se află Darabaniul, cel mai nordic oraş al României. Cu o istorie seculară, localitatea denumită după Dărăbani, care serveau în armatele voievozilor, a devenit localitate urbană în perioada comunismului. În aceea perioadă apăruseră de fapt şi primele blocuri cu apartemante, magazine şi întreg centrul urban al Darabaniului.
Localitatea a rămas însă ruralizată. Bruma de industrie uşoară întemeiată de comunişti la Darabani s-a trezit după 1990 cu lacătul pus la uşă, iar ocupaţia principală a locuitorilor a rămas agricultura şi pe alocuri micul comerţ. Oraşul, ce aduce mai mult a comună pe alocuri, se întinde de-a lungul unei şosele nordice. În centru se află scheletul de beton al investiţii nefinalizate în domeniul imobiliar, dar şi blocurile, veritabile vestigii ale ”Epocii de Aur“.
De altfel o parte a localnicilor, la cinci decenii de la urbanizarea localităţii, nu se simt orăşeni.
”Cică suntem cetăţeni europeni de la oraş. Europeni şi orăşeni numai cu vorba că în rest vai de noi”, spune Victor , un dărăbănean pe care l-am găsit renovându-şi apartamentul. Iar unul dintre motivele principale este lipsa gazului, în special la blocuri.
Oraşul nu a fost niciodată alimentat cu gaz şi recent abia a fost extinsă reţeaua cu apă şi canalizare. Pentru sutele de dărăbăneni care locuiesc la blocurile din centrul oraşului, venirea iernii înseamnă un chin. Adică mizerie, fum şi cheltuieli mari.
În Darabani cartierele cu blocuri se află chiar vizavi de sediul Primăriei oraşului. Sunt blocuri vechi, construite în perioada comunistă. În ele locuiesc sute de familii, mai ales din rândul celor care au muncit sau au avut părinţi care au muncit în industria socialistă. Ceea ce frapează la aceste cartiere, pe lângă vechime construcţiilor, sunt grămezile cu lemne din jurul blocurilor. Stocuri ca în ogradă, pe lângă scările de bloc. Totodată fumul gros şi negru ieşind din burlane improvizate atrage atenţia, dar şi condimentează aerul cu un miros înecăcios.
De altfel, tencuiala blocurilor poartă urma grea a fumului. Pare greu de crezut, dar la Darabani, cel mai nordic oraş din România secolului XXI, o ţară membră a Uniunii Europene, oamenii se încălzesc la bloc cu sobe improvizate pe bază de lemne. Este singura sursă de încălzire din ultimele trei decenii. Pe vremuri erau racordate şi încălzite în sistem centralizat. Dar după 1990,întreţinerea vechii centrale nu a mai fost considerată rentabilă, iar oamenii au trebuit să se adapteze.
”Pentru noi la bloc a fost o adevărată lovitură. Ne-am trezit fără căldură. Până în 1992 cred că a mai funcţionat sistemul centralizat. După aceea a trebuit să ne adaptăm şi am pus în apartamente la început sobe de tablă, apoi cine şi-a permis - de teracotă. Cum am putut şi noi. Am scos coşurile de fum în afară”, spune o dărăbăneancă pentru ziarul Adevărul
Traiul cu sobe în casă a modificat întreg peisajul urban din cele două cartiere cu blocuri. În jurul scărilor au apărut depozite cu lemne. În buricul târgului, oamenii crapă lemne ca la ţară. Apoi le stochează pe unde apucă. Cea mai mare problemă este însă fumul înecăcios care iese din zeci de burlane, mai ales atunci când se lasă frigul. După o zi întreagă, oamenii spun că aerul devine greu respirabil.
”Seara se simte. Dacă te duci în oraş simţi aerul ăla îmbâcsit. La noi cu sobele, de la parter până sus la patru, fiecare scoate fum...vă daţi seama...nu este sănătos”, spune o locatară. Mai mult decât atât, fumul face viaţa un coşmar gospodinelor care pun hainele la uscat, iar oamenii se plâng că de multe ori sunt probleme cu sobele, mai ales când vine ceaţa. „Vai de capul nostru. Facem focul în casă, intră fum când îi ceaţă afară şi-i frig, nu trage soba. Şi cu copii mici, îi foarte greu. Uneori trăim parcă suntem puşi la afumat”, spune nea Victor.
Majoritatea locatarilor de la blocuri au sobe. De altfel este şi cea mai viabilă soluţie pentru aceştia. Puţini sunt cei care-şi permit centrale pe curent electric mai ales că la Darabani, în nordul extrem, temperaturile sunt foarte scăzute începând cu toamna târziu.
Totodată, oamenii spun că este greu cu achiziţionarea lemnelor. Şi asta fiindcă trebuie să dea toţi banii odată.
”Dacă tragem linie probabil am cheltui aproape la fel şi în sistem centralizat, pe întreaga iarnă. Dar parcă este mai lejer de plătit cu factură lunară. La lemne trebuie să dăm toţi banii odată. Este greu”, spun locatarii.
Cea mai bună soluţie ar fi o aducţiune cu gaz în zonă. Inclusiv autorităţile locale spun însă că este o provocare să aducă o utilitate până la urbă banală într-o ţară civilizată.
”Ar fi o investiţie majoră pentru oraşul Darabani. Cred că este posibil ca în următorii ani, printr-o colaborare cu celelalte unităţi administrativ teritoriale riverane şi prin asocierea asta într-un grup de dezvoltare intra-comunitară, să reuşim să găsim un investitor care să aducă o magistrală de gaz aici”, spune Alin Gîrbaci, viceprimarul oraşului Darabani.
Pînă atunci însă, Darabaniul rămâne localitatea transformată de cinci decenii în oraş, dar care nu a beneficiat niciodată de gaz metan.
