Românii care se întorc din Spania și Belgia sunt scutiți de izolare, după ce Guvernul a actualizat, luni, lista „țărilor verzi”, adică cele din care românii și alți cetățeni pot să vină în România fără nicio restricție.
Sunt 33 de astfel de țări, iar lista se va actualiza permanent. Există însă și un revers al medaliei: românii primesc restricții de călătorie din partea a tot mai multe state, consecință a numărului în creștere de infectări cu coronavirus înregistrat în ultima perioadă în România, scrie Digi 24.
În acest moment, pe continent mai sunt doar 3 ţări care au o rată a infecţiilor mai mare decât România: Suedia, Portugalia şi Luxemburg. Sunt deja cel puțin zece state care fie că nu îi primesc pe turiștii români deloc, menținându-și deocamdată granițele închise, fie le pun unele condiții, fie îi obligă să stea 14 zile în carantină sau izolare.
Măsurile cele mai dure au fost luate de Norvegia, Finlanda și Malta care nu permit deloc pentru moment accesul românilor,în timp ce Estonia, Lituania, Letonia, Irlanda, Slovenia și Slovacia le cer românilor să stea în izolare sau carantină. Danemarca pune condiția ca românii să aibă o rezervare de cel puțin șase zile de cazare.
România nu a fost inclusă nici de Guvernul de la Londra pe lista celor 59 de țări considrate cu risc redus. Astfel românii care merg în Marea Britanie după 10 iulie sunt obligați să stea în regim de autoizolare, scrie Digi 24.
Consultați aici lista pusă la dispoziție de MAE cu țările din Europa și regimul pe care îl au față de cetățenii străini, în contextul pandemiei de COVID-19.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Jucător de la FC Botoșani convocat în lotul lărgit al Echipei Naționale a Angolei
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
USR Botoșani: Pe Doina Federovici o știam, acum am văzut și cine este Valeriu Iftime
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Sfârșit tragic pentru cinci botoșăneni: AVERTISMENTUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024