Din dispoziția Ministerului Educației și Cercetării (MEC), în întreaga țară fiecare Inspectorat Școlar Județean a înființat o linie telefonică de consiliere psihologică pentru elevi și părinți.
Activitatea este efectiv gestionată de Centrul Județean de Resurse și de Asistență Educațională (CJRAE) Botoșani, care a pus la dispoziția celor interesați numărul de telefon 0787.368689.
Atât părinții, cât și elevii trebuie însă să își programeze nevoile doar în zilele lucrătoare în sistemul bugetar, adică de luni până vineri și numai în intervalul orar 8:00 – 16:00.
”De asemenea, pe e-mail-ul [email protected], oferim suport psihoeducațional online/la distanță elevilor, părinților și cadrelor didactice din județul Botoșani”,
Anunț CJRAE Botoșani.
MEC a anunțat pe Facebook că specialiștii CJRAE vor oferi sprijin pentru a gestiona mai ușor o perioadă în care este nevoie de îndrumare, sprijin emoțional și consiliere.
Medicamentele care pot da un rezultat fals pozitiv la testul antidrog – LISTA actualizată
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșănean prins BEAT la volan pe o stradă din oraș
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
În această dimineață: S-a turnat primul strat de asfalt pe toate cele 11 străzi din Cvartalul III
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
ACUM: Ziua Armatei sărbătorită în centrul orașului cu oficialități și militari - LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșănean ridicat de polițiști și băgat direct după gratii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024