Luni seară, 14 decembrie 2015, un accident de circulație a avut loc pe un drum din Bistrița-Năsăud. Mașina omului de afaceri, Constantin Cuciureanu a fost implicată într-o coliziune cu un autoturirm VW Golf, după o pătrundere pe contrasens.
Potrivit ziarului Bistrițeanul, un VW Phaeton, mașina afaceristului, în care se aflau câțiva tineri din Botoșani a intrat prea mult pe contrasens în curbă și a izbit un VW Golf înmatriculat în Bistrița-Năsăud, care circula regulamentar. În mașina cu numere de Bistrița-Năsăud erau doi soți din Lechința, iar femeia de 65 de ani conducea. Echipajele medicale ajunse la fața locului le-au acordat îngrijiri medicale câteva zeci de minute, femeia fiind mai gravă, mai ales că în antecedentele medicale mai avea o operație la coloană. Ambii soți au fost transportați de echipajele SMURD și ambulanței la spitalul din Bistrița pentru îngrijiri medicale. La accidentul de pe Dealul Herinei au ajuns și pompierii cu mașina de descarcerare. Tinerii din mașina de Botoșani care au provocat accidentul au refuzat să fie transportați la spital, alegându-se mai mult cu o spaimă.
Pe același subiect: Coliziune frontală între un VW Phaeton cu numere de Botoșani și un Golf de Bistrița, după o pătrundere pe contrasens – FOTO
IMAGINI cum o să arate Drumul Vămii, „bătălie” între firme la licitație
Oana Sava
Sep 30, 2024
Final de lună cu aproape 800 de posturi disponibile, de la director la șofer – LISTA
Oana Sava
Sep 30, 2024
Bărbat BEAT criță prins de polițiștii de frontieră botoșăneni pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Sep 30, 2024