După ce ani de zile funcționarii care își desfășoară activitatea în cadrul Palatului Administrativ, respectiv Prefectura și Consiliul Județean au fost nevoiți să folosească doar scările, de luna viitoare cel mai probabil vor avea și un ascensor.
Consiliul Județean a organizat o licitație pentru montarea unui lift nou, contractul de servicii cu durată de 90 de zile, având o valoare de aproape 100.000 de lei noi sau echivalentul a aproape 22.000 de euro.
”Se montează deja, ei au mai cerut prelungirea termenului, pentru că la un moment dat spațiul era mult prea mic și ușile nu se mai închideau, au fost niște mici modificări dar acum este în proces de montare”, a declarat Gheorghe Sorescu, președintele CJ Botoșani.
Costurile pentru montarea ascensorului sunt suportate din bugetul CJ, în contextul în care a existat și o intenție ca întreaga clădire să treacă în subordinea instituției de la județ.
”L-am finanțat noi, pentru că Prefectura, ei au spus că stau numai la etajul 1 și 2 și atunci sus practic sunt birouri care țin de noi. Cu atât mai mult cu cât este o HCJ în care noi ne-am arătat disponibilitatea de a prelua spațiul, dar nu s-a mai întâmplat din cauza discuțiilor cu regionalizarea”, a mai spus președintele CJ Botoșani.
La acest moment au fost montate ușile la lift pentru fiecare palier în parte, urmând mai apoi să fie adusă cabina propriu zisă și ulterior ascensorul să fie autorizat ISCIR. (G.E.)
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Bărbat din Botoșani ajuns cu Poliția la spital după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024
Acord de colaborare cu Ucraina semnat de Doina Federovici în ultima ședință de plen
Oana Sava
Oct 23, 2024
Instrucțiuni pas cu pas pentru montarea anvelopelor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Oct 23, 2024