Lidera județeană a Alianței Liberalilor și Democraților militează pentru transpunerea cât mai rapidă în practică a rezultatelor referendumului desfășurat concomitent cu alegerile europarlamentare.
Deși ALDE s-a opus respectivei consultări a populației, după ce populația s-a pronunțat clar, iar Curtea Constituțională a validat plebiscitul, partidul condus de Călin Popescu Tăriceanu susține modificarea legii fundamentale.
”Vrem ca dorința românilor să se transpună în Constituție și Constituția trebuie modificată în așa fel încât să nu mai existe penali în funcții publice, dar să se înceapă cu președintele României. Atunci când ai o decizie definitivă să nu mai poți ocupa nici funcția de președinte al României, nici de membru al Parlamentului și nici altă demnitate în Statul Român. Suntem de acord, motiv pentru care Constituția României trebuie modificată”,
Liliana Mincă, președinte ALDE Botoșani.
Aceasta a arătat că în coaliția de guvernare se discută despre schimbarea Constituției astfel încât rezultatele referendumului din 26 mai să devină lege pentru toți românii.
Potrivit datelor finale centralizate de Biroul Electoral Central (BEC), la referendumul pe teme de justiţie, din 7.922.591 de participanți, 6.459.383 de răspunsuri au fost favorabile întrebării referitoare la interzicerea amnistiei şi graţierii pentru infracţiuni de corupţie.
De asemenea, la întrebarea privind interzicerea adoptării OUG în domeniul infracţiunilor, pedepselor şi al organizării judiciare, 6.477.865 de răspunsuri au fost favorabile.
DESCARCĂ GRATUIT APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL
„Drive Clean”: Specialiștii ANTIDROG au vorbit cu elevii unui liceu din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 22, 2024
Tribunalul Botoșani își deschide porțile de Ziua Europeană a Justiției – PROGRAMUL de vizitare
Redacția Botoșăneanul
Oct 22, 2024
Permise și certificate REȚINUTE de polițiști la Botoșani: Zeci de intervenții alături de jandarmi
Redacția Botoșăneanul
Oct 22, 2024
Cum să-ți transformi casa într-un paradis? Top 3 elemente de efect în locuința ta
Redacția Botoșăneanul
Oct 22, 2024
De ce patiseriile care ascultă feedback-ul clienților au mai mult succes
Redacția Botoșăneanul
Oct 22, 2024