Sute de persoane au participat în cadrul activității organizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Botoșani.
Peste 400 de elevi, cadre didactice și personal auxiliar din cadrul Liceului Tehnologic Bucecea au participat, vineri, 1 martie, la un exercițiu de evacuare în caz de cutremur.
La auzul semnalelor acustice, elevii au reacționat imediat și s-au adăpostit, sub bănci. Aceștia au așteptat un minut pentru a vedea dacă vor fi și replici ale seismului, iar apoi, însoțiți de profesori, au ieșit din sălile de clasă și s-au adunat în locurile marcate.
Persoanele responsabile la nivelul unității de învățământ au fost instruite cu privire la măsurile ce trebuie adoptate în cazul unei situații de urgență reale, astfel încât elevii și cadrele didactice să fie în siguranță.
Pe terenul de sport, elevii au avut ocazia să vadă autospeciala pirotehnică, hidroperforare, de descarcerare și au ascultat cu interes cum funcționează fiecare accesoriu, în parte.
Mulți dintre ei au aflat cum se protejează servanții pompieri și pirotehnicienii pe timpul misiunilor. Unii au fost interesați și de pașii pe care trebuie să îi urmeze pentru a deveni salvatori.
„Nu știm dacă vor fi pompieri sau nu, dar știm cu siguranță că ceea ce au învățat îi va ajuta să facă diferența dintre bine și rău”,
au transmis reprezentanții ISU Botoșani
La punctul de informare, toți participanții au primit materiale de informare preventivă din cadrul campaniilor naționale „R.I.S.C - Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale” , „Nu tremur la cutremur” „Viziune 2020”, „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău” și „Îndepărtează pericolele! Protejează-i pe cei dragi!”.
Activitățile de astăzi au fost desfășurate cu sprijinul Primăriei Orașului Bucecea, Serviciului pentru Situații de Urgență Bucecea și cadrelor didactice.
Acțiuni de informare și educare preventivă au continuat și în celelalte localități ale județului prin intermediul Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență. Pompierii voluntari au desfășurat și exerciții de evacuare în caz de cutremur sau incendiu.
Având ca slogan „Împreună mai pregătiți ”, ISU Botoșani va desfășura până pe 4 martie 2024, activități de informare și educare preventivă în orașele Darabani, Ștefănești și municipiul Botoșani.
Sâmbătă, 2 martie, între orele 10:00 – 13:00, pompierii vor fi prezenți la Școala Gimnazială Ștefănești, cu autospeciale de intervenție și sfaturi utile pentru cetățeni.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Botoșănean oprit de polițiști pe Calea Națională: Nereguli descoperite după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
6 miliarde de lei: Un nou drum expres în nordul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024