Florin Cîţu, preşedintele PNL, ar vrea să fie purtate discuţii atât la nivel de partid, cât şi în Coaliţie, despre o viitoare remaniere guvernamentală.
„Cîtu, dupa discuţii în interiorul partidului, se gândeşte la o discuţie serioasă despre remanieri în Guvern. PNL este pe creştere şi este un moment bun pentru a promova oameni buni şi noi în Guvern”, potrivit unor surse politice liberale.
De altfel, o parte a miniştrilor liberali au fost cvasiabsenţi din spaţiul public odată cu izbucnirea războiului din Ucraina.
De asemenea, problematic este şi PNRR-ul. PSD a şi cerut conducerii PNL chemarea urgentă la discuţii a miniştrilor liberali care au restanţe în privinţa îndeplinirii jaloanelor din PNRR pentru primul trimestru al anului.
Cei nominalizaţi de PSD sunt: Sorin Cîmpeanu, Daniel Cadariu, Marcel Boloş şi Cătălin Predoiu, arată Adevărul.
Surse PNL susţin că o verigă slabă din rândul garniturii de miniştri PNL este Daniel Cadariu, titularul de la Ministerul Antreprenortiatului şi Turismului.
Pe de altă parte, în ceea ce priveşte activitatea celorlalţi trebuie o analiză detaliată, pentru a vedea cât de oportună este începerea unor schimbări.
Singurul ministru care nu are nicio emoţie la o evaluare internă ar fi Dan Vîlceanu, cel care este şi secretar general al PNL, potrivit sursei citate.
În schimb, liberalii sunt nemulţumiţi de mai mulţi social-democraţi, cea mai mare antipatie fiind faţă de Marius Budăi (Muncă) şi Adrian Câciu (Finanţe).
Marius Budăi este ministrul căruia, deşi i s-a transmis inclusiv de premierul Ciucă să înceteze cu ideea renegocierii PNRR, social-democratul tot nu s-a conformat.
Militar din Botoșani, cel mai bun trăgător la categoria soldați gradați profesioniști
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Gabriela Erdic
Oct 27, 2024
Trecerea la ora de iarnă: Impactul și efectele asupra organismului
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Tânăr din Botoșani, în semifinala Arenei Bucătarilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Asfaltări finalizate pe două drumuri județene
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024