”Aceeași poveste, parcă am mai trăit-o” a fost remarca unui consilier local PNL care a intrat pentru a treia oară săptămâna asta într-o ședință sortită eșecului, din start.
Nici astăzi, la extraordinara convocată de primar, social democrații nu au venit la ședință. Singura reacție a celor de la PSD a fost convocarea depusă ieri la secretariatul CL prin care și-au stabilit propria întrunire pentru data de 10 octombrie, adică luni de la ora 10:00.
Liberalii au luat loc la masa dezbaterilor și discută între ei. Așteaptă să se facă ora 11:00 pentru a pune punct unei ședințe care nici nu a fost măcar deschisă din lipsă de cvorum.
Concluzia este că, de o astfel de administrație au parte botoșănenii care au ieșit la vot în iunie la alegerile locale și asta merită cei care NU au ieșit pentru a putea schimba ceva în acest oraș.
Roți blocate și șoferi amendați pe capete de polițiștii locali după o acțiune în municipiu
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Drifturi, cros, festivaluri și parade la sfârșit de săptămână: Jandarmii vor fi la datorie
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Concurs de creație literară la Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu”
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024
Tânăr din Botoșani prins BĂUT la volan: Polițiștii l-au condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Sep 27, 2024