Deosebit de jovial s-a arătat Leo Grozavu cu o zi înaintea partidei FC Botoşani – Legia Varşovia din manşa a doua a turului II preliminar din Europa League. Tehnicianul a venit zâmbitor la conferinţa de presă oficială şi a glumit pe seama numărului mare de jurnalişti prezenţi.
„La meciurile de campionat nu sunteţi atâţia”, a spus tehnicianul roş-alb-albaştrilor, care a adăugat că, ar trebui ca fiecare ziarist care lipseşte la întâlnirile obişnuite să cotizeze cu câte o sută de lei.
„Am visat că ne calificăm la loviturile de la 11 metri”, a afirmat Leo Grozavu atunci când a fost întrebat dacă la antrenamente s-au exersat lovituri de la punctul cu var.
Antrenorul de la FC Botoşani a menţionat că diferenţele dintre cele două cluburi sunt uriaşe şi că acestea se văd inclusiv în timpul conferinţei de presă.
„La ei era o sală mare, aerisită frumos, te uitai pe geam şi vedeai stadionul, la noi când te uiţi vezi nişte rufe înainte, dar mâine diferenţele sper să nu se vadă”, a declarat Leo Grozavu.
FC Botoşani – Legia Varşovia se joacă joi, de la 20:00, pe Stadionul Municipal. Pentru calificare gazdele trebuie să învingă la o diferenţă de două goluri, mai existând şi varianta unei victorii cu 1 – 0 şi a departajării la lovituri de la 11 metri. (S.B.)
COD GALBEN în această dimineață la Botoșani
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024
Grija pentru animale, învățată la școală cu ajutorul polițiștilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
COD GALBEN de inundații emis de hidrologi pentru un râu din județ
Redacția Botoșăneanul
Oct 05, 2024
Valeriu Iftime a fost fermier înainte de a deveni milionar – VIDEO
Gabriela Erdic
Oct 05, 2024
Proiect de sprijin pentru elevii din două sate botoșănene: Copiii au primit încălțăminte nouă
Redacția Botoșăneanul
Oct 04, 2024