Duminică, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigare Fraude, în cooperare cu Garda Financiară au acţionat pe linia prevenirii şi combaterii actelor de comerţ ilicit şi evaziune fiscală în Darabani şi comunele Păltiniş, Rădăuţi-Prut, Mileanca şi Havîrna. Cu acest prilej au fost verificaţi 61 agenţi economici, iar mai mult de jumătate au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi totale de 17.000 lei. Totodată, au fost confiscate mărfuri în valoare de 10.860 lei, între care 19 mc material lemnos, 81 litri băuturi alcoolice şi 43 pachete de ţigări.
În cadrul acţiunii au fost identificaţi Petru D., de 45 ani şi Mihai Alin G., de 27 ani, administratori la două societăţi comerciale din comuna Mitoc, respectiv oraşul Darabani, care în perioada 2008 – 2010 s-au sustras de la plata obligaţiilor fiscale prin neînregistrarea în evidenţele contabile a veniturilor realizate din comercializarea de produse de panificaţie (pâine), evidenţa operaţiunilor fiind consemnată în documente extracontabile. Prejudiciul cauzat bugetului consolidat al statului prin săvârşirea faptelor menţionate urmează a fi cuantificat de Garda Financiară Botoşani.
La verificările efectuate în oborul Darabani, a fost identificat şi Dorel D. din localitate, care deţinea spre comercializare cantitatea de 16 mc material lemnos fără a poseda documente legale de provenienţă. Acesta a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 1.500 lei, lemnele fiind confiscate.
Top 3 metode utile prin care poți să ameliorezi durerile menstruale
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024
REACȚIA lui Lennon după ce Rapid a pierdut în fața celor de la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024
CLIPUL ZILEI 8 octombrie 2024: A început demolarea scheletului de lângă Parcul Eminescu
Redacția Botoșăneanul
Oct 08, 2024
ANUNȚ de la Modern Calor: CÂND începe depunerea cererilor pentru ajutorul de încălzire
Oana Sava
Oct 08, 2024