Spre deosebire de bugetarii obișnuiți și de cei din privat, funcționarii publici parlamentari își vor putea suspenda contractele de muncă timp de 7 ani.
Pare mult, dar actuala lege permitea și mai mult.
Un amendament la legea funcționarilor publici parlamentari le dă posibilitatea să-și „rezerve” postul timp de „doar” 7 ani în caz de diverse „interese personale”.
Pare un privilegiu. Dar nu e, pentru că altfel rezervarea putea dura întreaga carieră.
Actuala coaliție de guvernare a mărit salariile bugetarilor cu procente care pot merge și până la 50% pentru funcționarii care lucrează cu fonduri externe rambursabile, dar a avut grijă și de o categorie apropiată ei: funcționarii publici din Parlament.
Potrivit romania.europalibera.org, modificarea adusă legii statutului funcționarilor publici parlamentari prevede că aceștia își pot suspenda, la cerere, contractul de muncă timp de 7 ani (cumulat) din diverse motive, inclusiv „concedii fără plată pentru studii sau pentru alte interese personale”.
Ce sunt aceste „interese personale”, legea nu precizează, așa cum nu precizează de altfel nici Codul Muncii, unde figurează o prevedere similară.
Legea actuală nu stabilește un interval de timp pentru o suspendare a contractului de muncă și, implicit, o rezervare a postului deținut.
Acesta este motivul pentru care anumiți funcționari publici parlamentari își luau astfel de suspendări pe termen nelimitat, existând cazuri în care „întreaga carieră și-o desfășurau în suspendări”, spune șeful Comisiei de Muncă din Camera Deputaților, Adrian Solomon ( PSD).
„Cei din aparatul propriu al parlamentului mi-au ridicat această problemă, mi-au sesizat că există astfel de cazuri. Atunci am venit cu ideea să introduc acest amendament ca să poată fi limitată rezonabil suspendarea, sper că nu ajungă nimeni să stea 7 ani suspendat”, spune Adrian Solomon pentru Europa Liberă.
Deputatul PSD recunoaște că „interesul personal” ar trebui limitat la anumite „interese”, dar problema este una generală, care vizează toți funcționarii publici, nu doar pe cei parlamentari, ba chiar pe toți bugetarii.
Inițial, liderii PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, nu au oferit explicații legate de felul în care vor fi implementate noile măsuri.
Problema este că pe timpul suspendării raporturilor de muncă, postul respectiv rămâne blocat și pe el nu se mai pot face alte angajări cu contract, ci doar unele pe durată determinată.
Așa se face că în ministere, companii ale statului, în administrația publică sau în învățământ sunt multe astfel de posturi „rezervate”.
Un exemplu de notorietate este cel al președintelui Klaus Iohannis al cărui post de profesor la Sibiu este „rezervat” pe perioada mandatului. În locul lui predă un suplinitor.
În cazul funcționarilor publici parlamentari, pe lângă suspendarea la cererea angajatului a contractului de muncă, acesta mai poate fi suspendat și de drept în două situații:
- „este numit sau ales pe durată determinată într-o altă funcţie în cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice; perioada de exercitare a acelei funcţii se consideră vechime în funcţia publică parlamentară, precum şi vechime în specialitate”
- „este încadrat la cabinetul unui demnitar”
Actualele prevederi ale Legii funcționarului public parlamentar permit astfel ca un parlamentar sau o persoană numită într-o funcție publică, dar care nu mai obține un nou mandat sau o nouă numire, să poată deveni funcționari public parlamentar (post ce se obține prin concurs).
Aceasta este regula, explică o sursă din parlament, care cunoaște bine procedura. Există cazuri în care acești funcționari sunt apoi numiți în alte funcții dar postul lor la parlament rămâne „rezervat” cu anii.
Declarația zilei 5 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 05, 2024
Oana Sava
Nov 05, 2024
Acțiunea „Blitz” la Botoșani: Șofer găsit BĂUT după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024
Sancțiuni la pahar: Amenzi pentru botoșănenii care au confundat parcul cu barul
Redacția Botoșăneanul
Nov 04, 2024