Un tânăr din Botoşani cu Sindromul Down oferă o adevărată lecţie de perseverenţă şi iubire.
După ce s-a luptat ani la rând cu discriminarea şi propriile neputinţe, Andi Creţu luptă pentru o viaţă normală alături de tatăl său. A reuşit să participe şi să câştige sute de competiţii destinate persoanelor cu dizabilităţi, joacă fotbal şi dansează. Deşi a fost abandonat din copilărie de mamă, este un izvor de iubire şi optimism.
Andi Creţu este un tânăr de 18 ani din municipiul Botoşani pasionat de muzică, sport şi dans. Are peste o sută de medalii şi cupe obţinute la diferite concursuri de dans, competiţii sportive şi chiar pescuit. Are o relaţie specială cu tatăl său, Nelu. Pe scurt, Andi este un adolescent campion, cu zâmbetul mereu pe buze.
Dincolo de cupe şi medalii, în spatele zâmbetului, Andi ascunde o dramă aparte, greu de imaginat şi greu de îndurat. Şi asta fiindcă Andi, campionul din Botoşani, s-a născut cu Sindromul Down. Asta a însemnat o viaţă de luptă continuă, cu mentalităţile, injuriile, discriminarea şi mai ales cu propriile limite. A crescut de la 4 ani, abandonat de mamă, într-o lume care l-a etichetat în permanenţă. Asta nu l-a oprit însă să se bucure mereu de viaţă şi să încerce să-şi câştige drepturile unui copil şi a unui tânăr normal. Este dornic de performanţă ca nimeni altul, iar dizabilitatea nu l-a împiedicat să facă tot ce şi-a dorit. Andi oferă în orice clipă o lecţie de viaţă şi un exemplu motivaţional.
”Andi este un luptător. Poate cel mai puternic pe care l-am văzut. Arma lui este iubirea, ambiţia şi curajul. Sunt mândru de el. Avem multe de învăţat de la un copil cu Sindromul Down”, spune Nelu Creţu, tatăl lui Andi.
Povestea lui Andi începe acum 18 ani. S-a născut într-o familie normală din municipiul Botoşani, care şi-a dorit din tot sufletul un copil. Nelu Creţu a muncit o viaţă în uzinele comuniste şi mai apoi ca mecanic. La naşterea lui Andi s-a bucurat cel mai mult.
”Mi l-am dorit ca orice. Nu a fost bucurie mai mare ca atunci”.
Nimeni nu i-a spus că fiul său are sindromul Down. I-au dat de înţeles la naştere că ar avea nişte probleme şi a avut bănuieli atunci când l-au ţinut mai mult în Maternitate.
„Mi-au spus că este cu probleme. Dar nu au spus ce fel de probleme. Părea un copil obişnuit. Eram prea bucuros ca să-mi dau seama“, a spune Nelu Creţu.
Abia la un an şi jumătate, a fost oprit pe stradă, în timp ce se plimba cu Andi şi i s-a dat verdictul sumbru.
„ M-am întâlnit cu cineva. Nu-l cunoşteam, poate era specialist. Mi-a spus că Andi ar putea avea sindromul Down. Să merg să verific”, spune tatăl băiatului.
Au urmat investigaţiile, care au confirmat imediat faptul că Andi este un copil cu sindrom Down. După aceea au fost comisiile pentru stabilirea gradului de dizabilitate şi o luptă cu acceptarea şi noile realităţi.
”Parcă mi-a căzut un fulger în cap. A fost un şoc, dar nu am dat înapoi. Era al meu, îl iubeam şi am decis să mergem împreună până la capăt”, spune Nelu Creţu.
Un necaz nu vine însă niciodată singur. La vârsta de patru ani, Andi a fost abandonat de mama sa, spune Nelu Creţu.
”Era o situaţie dificilă din punct de vedere financiar. Soţia a decis să plece în străinătate. Ne-am despărţit cu plânsete şi regrete. După 6 luni mi-a dat telefon şi a spus că vrea să divorţeze. Mi-a spus că este o decizie definitivă. A venit în ţară fără să ştiu şi pus actele pentru divorţ. A precizat că Andi va rămâne în grija mea şi că este dispusă să plătească pensie alimentară”, precizează Nelu Creţu.
Tatăl lui Andi a fost inclusiv sfătuit să-l lase pe copil în grija statului, mai ales că trebuia să-i poarte în permanenţă de grijă.
”Aş mai fi putut eu mânca la masă, sau pune capul pe o pernă, dacă îl lăsam pe Andi? Nu mă interesa să-mi refac viaţa. Aşa a fost să fie, trebuia să facă cineva şi asta. Nu-mi pare rău nicio clipă”, adaugă Nelu Creţu.
Au urmat ani grei. Bărbatul i-a fost şi mamă şi tată lui Andi. A făcut tot ce i-a stat în putinţă pentru a-şi ajuta fiul. A fondat inclusiv o asociaţie pentru copii cu sindromul Down, pentru ca cei mici aflaţi în aceeaşi situaţie să socializeze şi să facă activităţi constructive împreună.
Cea mai grea luptă a dat-o Nelu Creţu nu cu anumite neputinţe ale fiului său, ci cu mentalităţile. Spune că nu exista zi, fără ca fiul său să fie jignit, marginalizat.
”I-au pus eticheta de handicapat. Se comportau ca şi cum ar fi rebut. Să-l facă handicapat, chiar în timp ce mergea pe stradă, era la ordinea zilei. La început m-a afectat dar după aceea m-am obişnuit. Şi eu şi Andi. Dacă are sindromul Down, nu înseamnă că nu înţelege şi nu realizează. Sau că nu este dureros. În orice caz aveam un sentiment de amărăciune. Erau odată doi studenţi pe o bancă. Şi fata când l-a văzut, a exclamat «Vai vine monstrul». Au mai fost alţii care aşteptau să întorc capul pentru a-l jigni pe faţă. Ce mai pot adăuga. A trebuit să ne străduim pentru a ne face auziţi şi pentru a arăta că şi Andi este om şi încă un om cu un suflet mare”, povesteşte Nelu Creţu.
Andi a fost inclusiv înscris la o şcoală specială, Sfântul Stelian, pentru persoane cu dizabilităţi. Chiar dacă nu exista plimbare fără să nu fie jignit sau să nu fie privit ostentativ de ceilalţi din jur, Andi a decis să lupte.
Mai precis Andi şi-a dorit să facă toate lucrurile pe care le făceau şi ceilalţi copiii. Adică să danseze, să joace fotbal, să pescuiască şi să facă mult sport. Tatăl său l-a susţinut în tot ceea ce a făcut. Încă de la 9 ani, Andi a început să participe la zeci de competiţii din toată ţara, destinate persoanelor cu dizabilităţi.
”Am fost şi la Iaşi, Oradea, Piatra Neamţ, Bucureşti. Peste tot. I-a plăcut competiţia, sportul şi am zis să încercăm. A dovedit că este un caracter puternic”, spune tatăl lui Andi.
Una dintre cele mai importante competiţii la care a participat a avut loc în anul 2010 la Satu Mare. Mai precis este vorba despre Jocurile Naţionale Special Olympics destinate persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. Bineînţeles, Andi s-a întors şi cu o medalie. În timp a adunat peste 100 de medalii, la competiţii destinate persoanelor cu dizabilităţi intelectuale. A participat şi la competiţii de fotbal, dar şi la pescuit. Totodată Andi a devenit îndrăgostit de muzica populară dar şi de dansurile populare. A obţinut şi aici trei trofee.
”Îmi place muzica populară. Şi să dansez. Îmi place Ion Paladi. Dansez şi cu tata”, spune Andi.
Totodată Andi este un munte de iubire. Nici măcar celor care-l jignesc nu le poate arunca cuvinte urâte. Nu ştie ce este răutatea.
”El este iubirea întruchipată. Nu este capabil să facă rău. Asta nu înţeleg oamenii. El iubeşte pe toată lumea, necondiţionat. Este o lecţie pe care ar trebui să învăţăm. Dacă lumea ar iubi ca Andi, ar fi mult mai frumoasă”, spune Nelu Creţu. De altfel, Andi îşi iubeşte cel mai mult tatăl. Singura sa dorinţă, este ca, Nelu, aşa cum îi spune în repetate rânduri, să fie sănătos. ”Cel mai mult îl iubesc pe tata. Foarte mult îl iubesc. Vreau să fie sănătos şi să stăm mult împreună”, spune Andi. (Sursa: Adevărul)
