Cântăreața de muzică populară originară din Suceava tocmai a urcat pe scena de la September Fest și se bucură de un succes nebun în rândul celor deja 2.000 de botoșăneni care s-au adunat în Centrul Istoric.
”De vină” este și dezinvoltura Laurei Lavric și a modului în care interacționează cu spectatorii botoșăneni cărora ”le toarnă” glume între piesele pe care le-a ales pentru această seară, de vineri.
Încă de cum a ajuns în Botoșani, artista spune că a avut parte de amintiri care au răscolit-o la propriu.
”Chiar acum mă uitam și m-a apucat așa o nostalgie, îmi amintesc când veneam la Rapsozi la Sindicat, acolo după colț era, în clădirea veche și îmi amintesc așa cum au trecut anii și dar amintirile mele au rămas încă vii și m-au răscolit. Mai ales acum, au trecut atâția ani. Pentru mine, Botoșani înseamnă o împlinire profesională”,
Laura Lavric, artistă
Cântăreața de muzică populară a remarcat cum la Botoșani a găsit un bogat repertoriu muzical, iar sârba de Flămânzi i-a devenit ca un imn.
„Cu căsătoria nu mi-a mers bine, dar profesional mi-a mers foarte bine și asta e cel mai important”,
A glumit artista
Laura Lavric a colaborat timp de 20 de ani cu Orchestra Rapsozii Botoșanilor după care a ales să plece în Statele Unite ale Americii, mai ales din considerente financiare.
Însă, de fiecare dată, revine cu mult drag la Botoșani și botoșănenii ei pe care i-a cuprins în inima de suceveancă.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Lupta partidului AUR împotriva consecințelor acțiunilor oamenilor politici din Romania
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
O nouă avertizare meteo: COD GALBEN prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024