Seria incendiilor generate de nerespectarea regulilor şi măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor la utilizarea coşurilor de fum continuă.
Luni, 18 ianuarie, trei familii din George Enescu, Brăești și Curtești au fost la un pas să rămână fără acoperiş deasupra capului, pentru că nu şi-au curăţat coşul de funingine sau nu l-au protejat termic față de materialele combustibile. O altă familie din Flămânzi putea să plătească scump greșeala de a improviza o afumătoare în coșul de evacuare a fumului.
În ciuda temperaturilor scăzute, pompierii botoșăneni au intervenit prompt, reuşind să stingă incendiile înainte ca acestea să producă pagube materiale însemnate.
Coşurile de fum defecte, neprotejate sau necurăţate se află printre cele mai frecvente cauze care generează incendii la Botoşani, în sezonul rece şi nu numai.
Cele mai multe evenimente ar putea fi prevenite dacă s-ar respecta o serie de reguli şi măsuri de prevenire şi stingere a incendiilor. De aceea este bine de ştiut că sobele folosite pentru încălzit pe timp de iarnă şi cele folosite pentru preparatul hranei, trebuie să aibă coşuri pentru evacuarea fumului executate din cărămidă pe fundaţie proprie. La trecerea prin planşeele executate din lemn sau alte materiale combustibile, pereţii coşului de evacuare trebuie să aibă grosimea de minim 25 cm. Pe porţiunea din spaţiul podului, coşurile vor fi tencuite şi văruite.
Sobele metalice (fără acumulare de căldură) trebuie să fie amplasate pe un postament izolator din cărămidă. Atât sobele metalice, cât şi burlanele vor fi amplasate la distanţă de cel puţin 1 m faţă de pereţii construiţi din lemn, uşi şi alte elemente care se pot aprinde cu uşurinţă. Burlanele sobelor metalice folosite pentru încălzire nu vor fi scoase prin planşee şi acoperişuri combustibile, ci vor fi racordate în mod obligatoriu la coşuri din zidărie de cărămidă. Coşurile, indiferent de construcţia lor, se vor curăţa de zgură o dată la cel mult două luni de funcţionare.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Botoșănean cu tupeu, prins BEAT la volan pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
„Șofer” prins cu nereguli după un control la Vama Stânca
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Tânără FĂRĂ permis prinsă la plimbare de polițiști pe un drum din județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Podul construit în urmă cu aproape 100 de ani va fi demolat
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 06, 2024