A educat generații de elevi, a dus o viață discretă, lipsită de spectaculosul lumii în care a trăit. Dar a creat caractere, a format oameni, a lăsat în urmă amintiri prețioase.
A fost profesor la Colegiul Național ”A.T.Laurian” din Botoșani și la Colegiul Economic ”Octav Onicescu”, activitate pentru care în anul 2000 era decorat de președintele României, la propunerea ministrului Educației, cu Ordinul Național pentru Merit în grad de Cavaler.
Profesorul Ioan Bișoc s-a stins din viață la fel de discret, însă nu a fost lăsat singur pe ultimul drum. I-au fost alături foștii elevi care i-au purtat, și după 25 de ani, un respect profund.
”Am condus astăzi pe ultimul drum un Om care mi-a luminat adolescența, profesorul de limba și literatura română Ioan Bișoc. Generația de elevi '92-'96 a liceului "A.T. Laurian" păstrează încă vie amintirea orelor "de română" conduse de dumnealui”, a scris Carmen Smit, fostă elevă.
Fosta elevă a profesorului Ioan Bișoc a redat emoționant atmosfera orelor de română:
”Citeam fragmentele de text din manual și apoi, el rostea o frază magică: "Închideți manualele, fără să citiți comentariul la text!" Cred că știa că știm că acela era limbaj de lemn. Ne lasă un minut să păstrăm emoția și autenticitatea textului citit, apoi discutam liber despre ceea ce înțelegea fiecare și cum anume ne stârnea imaginația fragmentul de operă. Nu erau ore de școală, erau călătorii fantastice într-un univers paralel, în care ne întâlneam în persoană cu Eminescu sau Creangă sau Nichita Stănescu, așa cum și-l imagina fiecare. Ne doream, după aceste ore, să aflăm mai multe, să le înțelegem viețile și opera, devoram literatura, eram îndrăgostiți de poezie și filozofie”, își amintește Carmen Smit, fostă elevă.
I-a încurajat să scrie, și o făcea într-un fel aparte.
”Erau chiar, printre noi, câțiva/câteva care au început să scrie proză/poezie, sub îndrumarea Profesorului. Iar el, cu admirație, îi punea să citească întregii clase. Ne treceau fiorii, erau scrieri venite din profunzime, ieșite de sub apele adânci ale spiritului creator, ne tăia respirația. Nu mai eram adolescenți de 16-17 ani, deveneam dintr-odată maturi, bătrâni, înțelepți...”, scrie Carmen Smit.
Iar elevii i-au întors mereu nu doar respectul, ci întreaga lor dragoste ce nu avea să se stingă odată cu plecarea de la băncile școlii.
”Îmi amintesc un chiul în masă la orele anterioare celor "de română", care s-a încheiat cu gândul tuturor rostit cu voce tare de cineva: "grăbiți-vă înapoi la școală, începe ora cu domnul Bișoc!" Nu se ratau. "Orele cu domnul Bișoc" erau un privilegiu. Pur și simplu toți îl iubeam. Atât am putut să transmit astăzi familiei domnului Profesor, reunită în jurul mormântului. Că acest om a fost iubit de elevii săi. Drum bun în lumină, domnule Profesor! M-ați făcut să-l iubesc pe Eminescu, pe Creangă, pe Nichita și cu siguranță, azi, ați avut frumoase Întâlniri acolo sus, printre stele”, spune fosta elevă a prof. Ioan Bișoc.
.
Nu este singura mărturie impresionantă. Delia Turcov a adus, de asemenea, un omagiu celui care a fost profesor.
”Printre cei care au făcut cu adevărat cinste profesiei, o persoană cu totul plăcută ca atitudine și prezență, înalt, întotdeauna zâmbitor și cald, impunător totodată prin atmosfera atât de dorită de elevi. Pasionați sau nu, era o plăcere să petreci ore de școală cu dl. profesor Bișoc, o gură de aer proaspăt și o relaxare între alte ore lipsite nu doar de plăcerea studiului și a cunoașterii, ci chiar de sentimentul de liniște și încredere pe care, ca elevi, îl căutam. Tocmai pentru tihnă și satisfacția de care am avut parte datorită vocației sale profunde ca profesor, îi mulțumesc, în gând, și îi doresc odihnă veșnică”, a adăugat Delica Turcov, fostă elevă.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
