Este una dintre cele mai valoroase sportive din istoria României, cu cinci titluri olimpice în palmares. Doar Elisabeta Lipă și Steven Redgrave au mai atins performanța.
Canotoarea Georgeta Andrunache împlinește astăzi 45 de ani.
S-a născut pe 14 aprilie 1976, în localitatea Dracșani, județul Botoşani, iar în 1989 a ajuns la canotaj, graţie antrenoarei Elena Iacob, de la CS Botoşani. Potenţialul ei uriaş a ieşit imediat în evidenţă, iar peste numai un an era componentă a lotului de junioare.
În 1994 a devenit campioană mondială de junioare, an în care s-a alăturat lotului olimpic. În 1996, la 20 de ani, a fost la un pas să prindă barca de 8+1 pentru Jocurile Olimpice de la Atlanta. Anul acela şi-a trecut în palmares titlul mondial de tineret, iar din 1997 a concurat numai la senioare unde a adunat şase medalii olimpice (5 de aur şi una de bronz), 11 medalii mondiale (5 aur, 4 argint, 2 bronz).
"Sportul a însemnat pentru mine cea mai bună şcoală a vieţii. M-a învăţat, m-a consacrat, m-a ajutat să mă integrez şi să lucrez în echipă. Canotajul mi-a dat tot ceea ce am acum şi de aceea îi sunt recunoscător şi nu mă voi rupe de familia lui niciodată. Şi nu e vorba doar de întreţinerea unor prietenii şi relaţii pe care le-am dezvoltat în 23 de ani de canotaj, ci şi de munca efectivă pentru acest sport minunat. Poate nu se ştie, dar particip şi în calitate de arbitru la competiţiile interne de canotaj, iar în cadrul Federaţiei Române de Canotaj sunt preşedintele Comisiei pentru sportivi",
Georgeta Andrunache , cvintupla campioană olimpică.
Alături de Elisabeta Lipă și Steven Redgrave, a devenit unul dintre cei trei performeri care au cucerit cinci titluri olimpice la canotaj. În 2003, a fost desemnată cea mai bună canotoare anului de Federația Română de Canotaj.
În 2012, după Jocurile Olimpice de la Londra, s-a retras din activitate și s-a angajat în cadrul clubului Dinamo. A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, iar în 2000 i-a fost conferit Ordinul național “Serviciul credincios” în grad de colonel.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mașină ajunsă în șanț, botoșăneni salvați de un jandarm
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
ACUM: O doamnă „altfel” pentru Senatul României la Botoșăneanul TV
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Peste o sută de kilograme de pește confiscate de polițiști: Bărbat prins cu nereguli la control
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Mai mulți botoșăneni rămân în continuare FĂRĂ apă: Anunțul Nova ApaServ
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Botoșani, județul cu cei mai puțini angajați din Moldova: Este al treilea pol al sărăciei în România
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024