Scoborât primăvăratec pe pământul Botoșanilor, Teodor Valenciuc împlinește, pe 1 martie, 91 de ani. Domol, cu un zâmbet reținut cât să facă din el un mucalit aproape sobru, visător de când se știe și scotocitor culoare, Teodor Valenciuc ne învață că vârsta nu se numără în ani, ci în povești trăite.
În 1930, în prima zi de martie, iarna își mai scutura cojoacele în Știubienii Botoșanilor când, în familia Valenciuc, venea pe lume Toderiță, al patrulea prunc. Al patrulea și pentru totdeauna cel mai mic, așa cum hâtru povestește și astăzi artistul. Cel mai mic a știut mereu să învețe de la cei mai mari, dintre toți fratele Nicolae fiindu-i cel mai drag. Trecut prin Școala Normală de la Șendriceni, Nicolae a fost o vreme învățător, apoi a plecat mai departe, începând o carieră universitară de excepție. A trăit 81 de ani, a fost profesor universitar la Iași, cu doctorat în speologie. "Viața mea s-a cuplat cu a lui, începând de mic, eram cei mai apropiați din familie. El era cel care mă îndrăgea mai mult", își amintește Teodor Valenciuc astăzi.
Fratele Nicolae l-a făcut să prindă drag de carte. Tot pe el, pe Nicolae, l-a urmat și la Șendriceni, la Școala Normală. Altfel cine știe care i-ar fi fost curgerea vieții…
Mama nu știa a scrie și citi, iar tatăl învățase și el târziu. Oameni muncitori, apăsați de sărăcie, de război, apoi și de comunism. Dar, își amintește și astăzi ”mezinul” casei, erau buni creștini. Și omenoși în trăirea lor de țărani simpli și curați. Sărăcia nu i-a făcut niciodată să se războiască între ei, nici cu alții.
Toderiță cel mic nu mai prindea nici rând la opinci, așa că iernile nu mai putea ieși din casă. Atunci, rămas singur, căuta în podul casei clopotul cel vechi, se pitea sub masă și începea să țină câte o slujbă strașnică, așa cum văzuse în biserica din sat.
Iernile grele din copilărie i-au mai adus ceva: dragul de desen. Așa se face că anii de sărăcie au fost, de fapt, anii fericiți din sânul familiei, fără altă grijă în afara pâinii și a căldurii. Pentru că, pe la 14 ani, furia războiului ajungea și în satul lui.
A plecat în refugiu la Craiova. S-a întors peste un an de zile, maturizat, dar încă nepricepând de ce se războiesc oamenii. La întoarcere se oprește la Mănăstirea Neamț, unde refugiații mai sunt găzduiți o lună.
Îl impresionează viața de mănăstire. Desenează în chilia în care fusese găzduit. Vestea că un copil de 15 ani știe să tragă în creion chipul starețului a făcut repede înconjurul mănăstirii. Un călugăr a luat desenul, l-a arătat starețului, și din acea zi Toderiță a primit o chilie doar pentru el: un pat, o icoană și o sobă albă. Și, desigur, hârtie și creion.
A fost elev la Șendriceni într-o perioadă încercată, comuniștii erau din ce în ce mai vigilenți și mai nemiloși. A simțit-o pe pielea lui, atunci când vajnicii apărători ai ”victoriei socialismului” i-au suflat pe umăr și lui. Caricaturile – chiar nesemnate – i-au adus multe probleme. Mai ales atunci când l-a caricaturizat pe Stanciu, secretarul organizației de partid.
După o perioadă în care a activat ca învățător, Teodor Valenciuc a plecat la București. La Institutul de Arte Plastice ”Ion Grigorescu”. De unde s-a întors acasă după ce, chiar înainte de examen, a aflat că una dintre probe consta într-o lucrare scrisă la limba rusă.
A renunțat la București și a revenit la școala din sat. Peste o vreme pleacă la Iași, la Facultatea de Arte Plastice. Avea deja 30 de ani și o dorință aprigă de a-și împlini visul de data aceasta.
În anul 1969 artistul deschide prima expoziţie personală, de pictură, la sediul Muzeul Judeţean Botoşani, urmată - în jumătate de secol de activitate artistică - de numeroase expoziţii personale şi de grup. De asemenea, Teodor Valenciuc participă şi la expoziţii de grup naţionale, în: 1979, 1981, 1983 - la Saloanele naţionale de pictură şi grafică, de la Sala Dalles, Bucureşti şi în 1984, 1986 – la Bienale de pictură şi grafică, Sala Dalles, Bucureşti şi la tabere de creaţie organizate de Uniunea Artiştilor Plastici din România la: Portiţa – Jurilovca, Măgura Bacăului – Tescani, Agafton, Ipoteşti.
Lucrări ale artistului botoşănean, pentru care a fost remarcat şi premiat, se află în colecţii particulare din România, Grecia, Franţa, Irlanda sau Canada. Pasionat de frumos, de muzică şi de literatură, Teodor Valenciuc va aborda şi critica de artă, făcând aprecieri şi prezentând articole în publicaţii de specialitate. În anul 2014, artistul Teodor Valenciuc a revenit pe simezele botoşănene, după o altă "retrospectivă" vernisată în 14 iunie 2010, în spaţiul Galeriilor de Artă "Ştefan Luchian", cu o expoziţie interesantă, cu peste 40 de lucrări de grafică şi pictură.
La 91 de ani de viață, Teodor Valenciuc ne face un dar: ”Diapozitive în timp” (Editura Ria), cartea de memorii care stă la căpătâiul unei vieți de excepție, o viață care se scrie încă. O carte care vine după cea din 2014, ”Cioburi de oglindă” (Editura Quadrat).
.jpg)
Considerat astăzi decanul de vârstă al artiștilor plastici botoșăneni, Teodor Valenciuc ne lasă moștenire, prin această carte, un tezaur de cuvinte dincolo de care transpar destine, timpuri, personaje ale istoriei, întâmplări care apasă și altele care eliberează din chingile trecutului.
Cartea ”Diapozitive în timp” nu este o capodoperă scriitoricească, nu intră într-un top al marilor creații literare, deși ochiul editorului ar fi putut să adauge scrisului pictorului nota de profesionalism. Însă este o carte onestă, utilă și necesară. Mai ales generațiilor de astăzi, pentru care viața se balansează periculos într-o realitate amăgitor/virtuală.
Teodor Valenciuc se întoarce la capătul propriilor cărări și străbate din nou secolul străbunicilor, al bunicilor, al părinților noștri. Și de data aceasta nu a o face ”ca la școală”, ci ne aduce înainte chiar poveștile care lipsesc din cartea de istorie.
Scrisă fără patimă, cu un umor fin și bine dozat, cu dialoguri scurte, menite să confere scriiturii nota de prezent, de actual, de palpabil, cartea ”Diapozitive în timp” ne dezvăluie un univers din păcate uitat, pe alocuri pierdut.
Pe 1 martie, pictorul Teodor Valenciuc împlinește 91 de ani. Viața artistului este, în fapt, călătoria printr-un secol greu încercat, dar este și izbânda frumosului împotriva negurilor istoriei.
La mulți ani!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
