După o lungă perioadă de așteptare, botoșănenii au primit la sfârșitul anului 2018 o veste bună. Acum o lună de zile a fost deschis parţial Parcul Regional de Agrement Turistic şi Sportiv Cornișa, care este administrat de Direcția Servicii Publice Sport și Agrement (DSPSA).
Până la data de 26 ianuarie inclusiv, din vânzarea biletelor la patinoarul acoperit DSPSA a încasat peste 133.000 de lei.
”Până la acest moment avem următoarele încasări: în luna decembrie s-au încasat 22.124 de lei, iar în luna ianuarie s-au încasat 111.398 lei”,
Eugen Ţurcanu, director DSPSA.
De pe 2 februarie, conform anunțului făcut de DSPSA, patinoarul va fi deschis începând cu ora 10 în fiecare zi, ceea ce înseamnă că ar urma să se vândă mai multe bilete, iar încasările să crească. Mai mult decât atât, din februarie se vor deschide şi unele bazine, ceea ce înseamnă, cu siguranță, o creștere semnificativă a bugetului.
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Jucătorul de la FC Botoșani eliminat în meciul cu „U” Cluj și-a aflat pedeapsa: CÂT va sta pe bancă
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Tânăr prins cu nereguli la control pe Calea Națională: S-a ales cu dosar penal
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Poate să vină iarna: Șeful cel nou de la „Drumuri” chemat la raport în ședință – VIDEO
Oana Sava
Oct 31, 2024