În data de 25 februarie 2017, a avut loc la Brașov ședința Biroului Permanent Național al Tineretului Național Liberal, sedință care, practic, dă startul alegerilor interne în TNL.
Alegerile vor avea loc de jos în sus, începând cu organizațiile comunale, locale, județene și finalizând cu Congresul Tineretului Național Liberal în cadrul căruia se va alege viitoarea conducere națională, se arată într-un comunicat de presă venit pe adresa redacției.
În această ședință liberalii au adoptat rezoluția “Prin noi înșine și în PNL”.
“Mesajul pentru viitoarea conducere a PNL este unul tranşant: reforma se va face cu tineri liberali, nu cu oportunişti de ocazie. Cred că s-a terminat perioada în care tinerii erau un motor al partidului doar în campaniile electorale. Avem în cadrul organizației tineri bine pregătiți care pot reprezenta partidul și cetățenii în toate forurile posibile. Cred că Partidul Național Liberal trebuie să-și schimbe modul de gandire intern și de valorificare a propriilor resurse. Vrem şi vom obţine mai mult respect pentru tinerii din interior!”, a declarat Gabriel Alecsandru, președintele Ligii Aleșilor Locali a Tineretului Național Liberal din România.
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Declarația zilei 31 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 31, 2024
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
„Căutând armonia” într-o expoziție de pictură la Galeriile de Artă: Intrarea este liberă
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024