Procentul de recenzare la nivelul județului este 34%.
Prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă, împreună cu subprefectul, Paula Berențan, s-au întâlnit în această dimineață, cu Valentin Popa, directorul executiv al Direcției județene de statistică Botoșani și Silvia Pisică, coordonatorul general Unitatea de Implementare a Recensământului Populației și Locuințelor, director general INS, Anda Finti, director general Buget și Contabilitate INS, Steluța Rădoi, șef serviciu Demografie INS.
Județul Botoșani este pe primul loc pe țară, cu un procent de 34% grad de recenzare raportat la populația rezidentă a judetului.
”Rezultatele obținute, confirmă eforturile noastre de a face treaba bine, confirmă munca depusă. Sunt mândru de aceste rezultate, dar procesul de autorecenzare nu s-a încheiat, iar aceste rezultate ne motivează să continuăm. Le mulțumesc tuturor celor implicați care au făcut posibile aceste rezultate și fac un apel la cetățenii județului Botoșani să se autorecenzeze,”
a declarat prefectul județului Botoșani, Sorin Cornilă.
Și în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, reprezentantul Guvernului în teritoriu a făcut un apel către directorii de instituții să promoveze recensământul în rândul angajaților. Mai ales că procentul în mediul urban (25,8%) este mai mic decât în rural (39,1%).
Zeci de vitezomani AMENDAȚI de polițiști la Botoșani: S-au reținut câteva permise - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca, aproape de copii! Petrecere magică de Halloween cu paradă de costume și multe premii
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Un primar confirmă, apometre lăsate necitite cu anii de către Nova Apaserv: Fraților, eu nu am furat
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
Pregătiri pentru iarnă: De la utilaje și tone de sare la locuri de cazare - MESAJUL pompierilor
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Dezvoltare personală pentru copii: descoperire de sine și progrese în socializare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024