Radu Judele nu mai este de miercuri dimineaţă reprezentantul Consiliului Judeţean Botoşani în Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC Nova Apaserv SA. Întruniţi în şedinţă, consilierii judeţeni au adoptat un proiect de hotărâre prin care fostul administrator public a fost înlocuit cu Iulian Micu.
Proiectul a fost aprobat după dispute între consilierii PSD şi cei ai PNL. Aceştia din urmă au arătat că, atât timp cât Radu Judele nu a demisionat şi nici nu a fost revocat, nu poate fi desemnat un alt reprezentant.
„Nu ştiu să fi fost revocat din funcţie sau să îşi fi dat demisia. De ce mai votăm pe cineva?” a întrebat Cristian Achiţei.
Preşedintele CJ, Costică Macaleţi, i-a cerut directorul direcţiei juridice să dea un răspuns.
„Prin această numire vechiul mandat încetează prin însuşi numirea altei persoane”, a afirmat Amalia Marian, care a adăugat că nu este obligatorie depunerea unei demisii ca la un contract de muncă.
Cum liberalii şi-au păstrat punctul de vedere, s-a supus la vot proiectul şi cu 16 la 13 a trecut.
Iulian Micu este directorul direcţiei de servicii publice a CJ. (S.B.)
CITEŞTE ŞI:
Consiliul Județean minus un șef : Noul președinte păstrează postul la cald
Tânăr plin de sânge luat cu ambulanța dintr-o intersecție
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024
PSD deschide drumul candidaturilor cu Elisabeta Lipă în frunte – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024
Puștan căutat pentru furt, găsit de jandarmi în Centrul Vechi
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024
Echipele de volei de la Clubul Sportiv Școlar, victorii pe linie la un campionat național
Oana Sava
Oct 14, 2024
Amenajare de interior în stil scandinav - cum creezi decorul de sărbători
Redacția Botoșăneanul
Oct 14, 2024