Conducerea Direcției de Servicii Publice, Sport și Agrement (DSPSA) Botoșani propune majorarea tarifelor pentru zona de agrement din Parcul Mihai Eminescu.
Adică, locul de joacă cu plată precum și bărcile sau hidrobicicletele de pe Lacul Mihai Eminescu.
”Proiectul a fost în dezbatere publică și acum, conform procedurii a fost pus pe ordinea de zi. La bărci și hridrobiciclete am propus majorarea tarifului de la 24 la 30 de lei ora în condițiile în care ultima majorare a tarifelor a fost în anul 2009 sau 2010. Între timp, apa s-a triplat la preț, noi dăm 1 euro fără TVA metrul cub de apă. Un schimb de apă la lacul din parc ajunge acum la 14.000 de lei, în condițiile în care înainte era 7-8.000 de lei”,
Eugen Țurcanu, director DSPSA
Potrivit directorului DSPSA, de trei ori într-un sezon se schimbă apa din lac.
„Apoi pe zona terenului de joacă am propus majorarea tarifelor de la 11 lei cât este acum, la 15 lei ținând cont că anul acesta am adus două obiecte de joacă noi, în valoare de 60.000 de lei și din 2011 nu s-a mai cumpărat nimic pe zona terenului de joacă din parc, am făcut o reactualizare de costuri”,
Eugen Țurcanu, director DSPSA
Nu în ultimul rând, majorarea de tarife este cerută în condițiile în care salariul minim a crescut la 1.450 de lei și majoritatea salariaților DSPSA din parc sunt la acest nivel.
Iată propunerea din proiectul de hotărâre ce va fi supus aprobării în ședința ordinară de joi, 29 iunie 2017.
Se aprobă noile tarife de inchiriere a serviciilor prestate în zona de agrement constituită pe structura lacului din parcul "Mihai Eminescu" din municipiul Botoşani, după cum urmează:
a) pentru închirierea unei barci cu vâsle de capacitate maximă 4 persoane sau a unei hidrobiciclete de capacitate maximă 2 persoane, tariful este de 12 lei/30 minute.
b) pentru accesul la toate facilităţile oferite în aria numită "zona de agrement pentru copii", tariful este de 0.35 lei/ minutul.
c) pentru închirierea unei căsuţe din lemn amplasate în parcul "Mihai Eminescu", pentru desfăşurarea de activităţii economice, şi de altă natură, tariful este de 12 lei/zi.
USR Botoșani a deschis campania pentru parlamentare: Suntem o alternativă / Aveți cu cine – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 01, 2024
ACUM: Liderii PSD încep oficial campania electorală cu „vedetele” scoase în față – LIVE
Redacția Botoșăneanul
Nov 01, 2024
Un botoșănean internat la ATI are nevoie de sânge: Cineva poate face o faptă bună
Oana Sava
Nov 01, 2024