Deși s-a anunțat că pe data de 22 decembrie nu se vor depune coroane de flori la Monumentul Eroilor de la Revoluția din 1989, acest lucru s-a întâmplat.
Numărul acestora au fost însă redus față de alte manifestații de acest gen ce au fost organizate în trecut la Botoșani.
Primii care au depus o coroană au fost membrii Asociației 22 – 25 decembrie 1989 de la Botoșani după care urma Instituția Prefectului.
Fără rea intenție, Costică Macaleți, președintele Consiliului Județean împreună cu grupul care-l însoțea s-a așezat în spatele jerbei, însă a fost atenționat de prefect de faptul că aceasta aparținea Prefecturii, având numele instituției trecut pe banda albă.
Lucrurile s-au clarificat iar ordinea depunerii a fost restabilită. Singurele partide care au adus coroane au fost PSD și PNL, evident. La scurt timp după acest moment, manifestația a fost încheiată, o parte dintre participanți la plecat la birou, alții la Capela Militară unde au fost sfințite clopotele noi.
Doi tinerei băgați după gratii după prostii făcute în mașină
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
Poliția Darabani lovește contrabanda: Val de percheziții, oameni treziți cu noaptea în cap - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024
COD GALBEN de ceață prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 26, 2024