Echipajele de jandarmi au fost solicitate ieri, joi 27 septembrie să intervină pentru a aplana un scandal izbucnit într-un restaurant din municipiu. În jurul orelor 18:00, un echipaj de jandarmi a fost direcţionat pe strada Octav Onicescu din Botoşani, la Restaurantul „La Puiu”, unde bărmăniţa de serviciu sesiza faptul că trei persoane de sex masculin au provocat scandal, lovind cu pumnii şi picioarele un tânăr, după care au plecat.
Jandarmii s-au deplasat la faţa locului şi, în urma verificărilor efectuate, i-au depistat în scurt timp pe autorii agresiunii, în baza semnalmentelor furnizate de partea vătămată, aceştia fiind trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 şi 23 de ani, dintre care doi cu antecedente penale.
Faţă de cei trei tineri au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ,
,Loviri sau alte violenţe’’şi „
Ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice”, constând în aceea că au provocat scandal, prin care a adus atingere bunelor moravuri, tulburând ordinea şi liniştea publică în restaurant , au răsturnat mesele şi scaunele, creând o stare de teamă şi panică în rândul consumatorilor şi au lovit cu pumnii şi picioarele un bărbat căruia i-au produs leziuni la nivelul feţei. Dosarul va fi înaintat pentru soluţionare Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani.