În perioada care urmează, Jandarmeria Română a dispus intensificarea măsurilor și suplimentarea efectivelor, pentru asigurarea unui climat de ordine, siguranță și liniște publică, la nivel național, precum și pentru soluționarea operativă a sesizărilor cetățenilor.
Jandarmii vor asigura măsuri de ordine și siguranță publică atât pe timp de zi, cât şi de noapte, în zonele aglomerate, precum şi în locurile de comercializare a produselor specifice sărbătorilor de iarnă (târguri, oboare, pieţe, parcuri etc) .
Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani vor acţiona în perioada 24 - 26 decembrie 2019., independent sau împreună cu lucrători din cadrul I.P.J.Botoșani, prin măsurile luate avându-se în vedere ca cetăţenii să petreacă Sărbătorile de Iarnă în condiţii de siguranţă.
În aceste zile, vor fi intensificate măsurile de ordine publică şi se vor desfăşura acţiuni în zonele şi arterele intens circulate, urmărindu-se descurajarea persoanelor care ar încerca să tulbure ordinea şi liniştea publică.
Totodată, jandarmii desfăşoară, în această perioadă, acţiuni pentru prevenirea şi combaterea fenomenului contravenţional şi infracţional specific sărbătorilor iernii, prin monitorizarea respectării legislaţiei referitoare la regimul materialelor pirotehnice.
Pentru a evita producerea de evenimente nedorite, Jandarmeria Botoșani face următoarele recomandări :
• persoanele care participă la evenimente publice să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
• în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială sau le este tulburată liniştea, cetăţenii sunt îndemnați să solicite sprijin prin sistemul unic de urgenţă „112”;
• persoanele care vor alege să își petreacă timpul în stațiunile turistice montane să se informeze asupra stării vremii, itinerariului, a condiţiilor climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu – acolo unde acestea există;
• turiștii să aleagă traseele montane în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup;
• în caz de accident, să anunțe Jandarmeria Montană prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând următoarele: datele de identificare ale persoanei care anunță, ce s-a întâmplat și câte persoane au nevoie de ajutor.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Botoșani vă urează Sărbători Fericite!
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Șofer BĂUT scos din trafic de polițiști: A fost condus la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
DE ASTĂZI: Vicepreședinte nou delegat la Judecătoria Botoșani
Oana Sava
Nov 15, 2024
Vot la CJ pentru două spitale noi, Iftime: Insist foarte mult ca acest proiect să treacă
Oana Sava
Nov 15, 2024
Hai la film! PROGRAMUL săptămânii la Happy Cinema Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024