Toate zonele de agrement din Botoşani au fost împânzite de jandarmi în minivacanţa de 1 mai.
În urma misiunilor pe linie de pescuit şi acvacultură executate în minivacanţa de 1 Mai în cooperare cu lucrători ai Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură - punct de lucru Botoşani şi reprezentanţi ai Clubului Bucovina Fishing, jandarmii au aplicat 29 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 11200 de lei. Nerespectarea perioadei de prohibiţie aflată încă în vigoare şi lipsa unui permis de pescuit valabil sunt faptele constatate de jandarmi pe râul Siret, acumulările Bucecea şi Rogojeşti, precum şi pe iazul Stăuceni.
În ceea ce priveşte controalele comune executate împreună cu pompieri, reprezentanţi ai Direcţiei Silvice Botoşani şi comisari ai Gărzii de Mediu în zonele de agrement aferente fondului forestier pentru verificarea respectarii legii privind activităţile de picnic, jandarmii au identificat un bărbat care a aprins focul în pădurea de lângă zona de agrement Cornişa, acesta conformându-se indicaţiilor oamenilor legii, care i-au solicitat să stingă focul şi să se mute în zona amenajată în acest sens.
Avertismentul primit de persoana respectivă a fost singura sancţiune aplicată pe această linie, persoanele aflate la picnic conştientizând importanţa respectării prevederilor legale care au ca scop prevenirea situațiilor de urgență generate de arderi sau incendieri necontrolate.
Controalele în zonele de agrement vor continua pe tot pe parcursul sezonului estival, obiectivul urmărit fiind prevenirea, reducerea și eliminarea impactului negativ al activităţii umane asupra mediului.
Liviu Ciobotariu mai vrea cinci jucători pentru a depăși criza de la FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024
Cătălin Silegeanu, prim-vicepreședinte AUR Botoșani, promite schimbări reale pentru județ
Redacția Botoșăneanul
Nov 05, 2024