Botoşanii, oraşul patriarhal de altădată, a fost numit adesea, pe drept cuvânt, oraş al grădinilor. Când, în veacul trecut şi începutul celui actual, boierii şi-au construit frumoasele lor case, în special în partea de vest a oraşului, au avut grijă să-şi amenajeze minunate parcuri cu ajutorilor grădinarilor unguri, italieni şi germani.
În una din astfel de grădini îşi are obârşia actualul parc „Eminescu”. Istoria parcului actual „Mihai Eminescu” începe în 1869, când îl găsim pe Nicu (Neculai) Vârnav (fiul postelnicului Petrache Vârnav, ai cărui strămoşi au venit după 1600 de la Varna), posesorul unui mare şi frumos parc în care se intra numai după achitarea unei taxe. Începând din 1870, intrarea în Parcul "Mihai Eminescu" era liberă, deoarece proprietarul primea de la Primărie 200 lei anual, pentru că mai târziu suma să se ridice la 800 lei alocaţi din buget pentru „amuzamentul public”.
Pentru a soluţiona definitiv problema unui parc atât de necesar unui oraş ca Botoşanii, edilii urbei au cumpărat la 27 octombrie 1873 de la Nicu Vârnav casa acestuia împreună cu atenansele, grădina, via şi livada situate atunci pe strada Roset, suburbia Vrăbieni, cu preţul de 47.000 de lei. Ani de-a rândul, fructele recoltate din livadă au fost vândute populaţiei.
Via a fost desfiinţată în 1886 pentru a mări suprafaţa parcului care să „formeze pentru orăşeni un loc de preumblare şi recreaţiune”. Dar ce să vezi? Grădinarul în loc să sădească arbori a semănat „popuşoi sub ochii primăriei”, fapt ce a determinat în ziarul lui Scipione Bădescu să se întrebe pe bună dreptate:
„Nu e un adevărat scandal ca pentru câteva merţe de popuşoi ce se cultivă în centrul oraşului, în mijlocul grădinii să suferim cu toţii şi Primăria să sufere o adevărată batjocură?”.
Cu timpul vechea casă boierească a fost demolată şi au fost plantaţi noi arbori. Un grădinar priceput a fost angajat pentru a avea grijă de opulenta vegetaţie a parcului ce a fost modernizat prin amenajarea unui lac, teatru de vară, pavilion pentru muzică, teren de sport care timp de peste două decenii va deveni cea mai mare şi cea mai activă bază sportivă a oraşului, bazin rotund, alei, grote, etc.
În 1887, parcul a fost vizitat de călătorul german Rudolf Bergner din Leipzig care a fost atras de femeile frumoase ale oraşului ce se plimbau pe alei:
„Toaletele pariziene cele mai atrăgătoare, corsaje de atlaz albastru, dantelă albă şi haine de muselină sunt expuse privirilor, modul de prezentare depăşind în amploare pe toate cele din Bucureşti şi Iaşi.Treizeci sau patruzeci din frumuseţile oraşului se plimbă pe aleea principală în sus şi în jos, admirate de cavaleri eleganţi şi ofiţeri” nota Ştefan Ciubotaru în Monografia oraşului Botoşani.
În timpul primului război mondial grădina a fost neglijată , amprenta nepăsării autorităţilor fiind vizibilă la tot pasul. Lacul secase, buruienile năpădiseră peste tot. Pe bănci şi alei învăţau elevii secundari ale căror localuri fuseseră transformate în spitale militare.
În 1932 a fost instalat lângă lac bustul lui Mihai Eminescu, adus din faţa Şcolii „Marchian”, care să amintească că odinioară grădina fusese loc de refugiu al poetului în timpul şederii sale, la Botoşani. Prin 1887, I. Păun-Pincio l-a întâlnit în parc, găsindu-l tânăr, voinic şi vioi, când stăpânit de melancolie călcând încet şi rar şi capul mereu lăsat în jos.” Se furişa în singurătatea aleilor din grădina Vârnav. Se oprea în loc şi asculta cântecul păsărilor."
Nu ne putem despărţi de frumosul parc devenit la începutul secolului nostru Parcul „Mihai Eminescu”, fără a aminti că pe scena teatrului de vară din mijlocul grădinii au jucat mari artişti vocali şi instrumentişti, au evoluat trupe de gimnastică, etc.
Pentru divertismentul popular s-au folosit jocuri de artificii nocturne, lansări de baloane multicolore, în timp ce pavilionul muzical, fanfare militare şi lăutari vestiţi delectau numerosul public cu melodii de neuitat.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
