CEO-ul societății care susține financiar clubul de fotbal Ceahlăul Piatra Neamț este tot mai aproape de a intra în acționariatul formației FC Botoșani, din Liga 1.
Anton Măzărianu este pe punctul de a prelua o parte din acțiunile clubului FC Botoșani, după ce patronul Valeriu Iftime va rezolva aspectele ce țin de modificările juridice necesare în acest moment.
Cel care se ocupă de compania Comes a fost prezent la meciul câștigat de FC Botoșani cu U Craiova 1948, scor 1-0 și le dă speranțe fanilor echipei moldave din prima ligă. Acesta spune că a purtat deja discuții cu Valeriu Iftime, iar acum rămâne ca actualul finanțator de la FC Botoșani să rezolve forma de organizare a clubului, potrivit digisport.ro.
În prezent acționar la Ceahlăul Piatra Neamț, Anton Măzărianu nu se gândește să lase la greu formația care activează în Liga 2 din România.
”Da, am vorbit cu domnul Iftime legat de acest aspect, dar nu vă pot oferi mai multe detalii. Rămâne ca aspectele juridice, de ce țin de transformarea clubului să fie rezolvate în perioada următoare. Nu știu să vă spun în acest moment o dată, pentru că nu există un termen exact pentru finalizarea acestor probleme. Ceahlăul este echipa mea de suflet și o voi sprijini. Nu vorbim în acest moment (n.r despre Florentin Petre). Vom face o analiză la final de an”, a spus Anton Măzărianu, pentru digisport.ro.
Valeriu Iftime, finanțatorul lui FC Botoșani a transmis deja că echipa sa are nevoie de 1.5 milioane de euro din partea unei alte persoane care va alege să se implice financiar la club.
FC Botoșani se află în acest moment pe locul 11 în Liga 1, cu 17 puncte acumulate din 13 meciuri disputate până în prezent.
Tot ce ar trebui să știi despre funcționarea și întreținerea unui presostat electronic hidrofor
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Filme de toate genurile la Happy Cinema Botoșani – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Oct 25, 2024
Botoșăneancă în stare de șoc după ce și-a găsit soțul atârnând în ștreang
Gabriela Erdic
Oct 25, 2024