Peste 150 de botoșăneni au ajuns la spital, cu muşcături, în ultimele două luni.
Printre persoanele tratate de medici în urma muşcăturilor de căpuşe se numără şi 70 de copii, dintre care trei mai mici de doi ani.
Înmulţirea insectelor a fost favorizată de vremea secetoasă.
Potrivit medicilor, peste 150 de persoane au beneficiat, în această vară, de îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati din Botoşani după ce au fost muşcate de căpuşe, a declarat purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Ioan Asaftei.
Potrivit sursei citate de Adevărul, printre victimele insectelor se află şi 70 de copii, trei dintre aceştia având vârste de până la doi ani.
„Nici adulţii nu au fost ocoliţi de înţepături de căpuşe, astfel încât un număr de 80 de persoane au fost înţepate de căpuşe. Cel mai vârstnic pacient a fost un bărbat în vârstă de 85 ani, care s-a prezentat în Serviciul UPU cu plagă muşcată de căpuşă, cu retenţie de insectă", a afirmat Asaftei.
De asemenea, cadrele medicale de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati atrag atenţia asupra faptului că, prin muşcătura lor, căpuşele sunt factori de risc în transmiterea unor boli ca Lyme şi encefalita. Potrivit entomologilor, înmulţirea excesivă a căpuşelor a fost favorizată de vremea foarte secetoasă din prima parte a anului.
Persoanele pot reduce expunerea la mușcătura sau înțepătură de căpușă aplicând următoarele măsuri preventive:
-Portul de îmbrăcăminte în culori deschise, pentru a putea observă căpușele; îmbrăcămintea va acoperi mâinile și picioarele, pantalonii trebuie introduși în ciorapi și mânecile la cămăși nesuflecate.
-Utilizarea substanțelor repelente pentru piele expusă (ex. DEET 30%) și haine (ex. permethrina)-gravidele și copiii sub 12 ani vor consulta medicul înainte de utilizare.
-Persoanele care au călătorit în zone endemice și care prezintă simptome în urmă unei mușcături (înțepături) de căpușă trebuie să consulte medicul de familie sau medicul infecționist.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Declarația zilei 31 octombrie 2024
Oana Sava
Oct 31, 2024
Gabriela Erdic
Oct 31, 2024
„Căutând armonia” într-o expoziție de pictură la Galeriile de Artă: Intrarea este liberă
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024