Nivelul râului Prut la intrare in țară a început sa scadă.
Potrivit datelor transmise de Sistemul de Gospodărire a Apelor Botoșani, la ora 7.00, la Oroftiana, Prutul masura 600 cm, cu sase cm mai putin decât la ora 6.00. La aceeași oră, la Rădăuți Prut, nivelul apei era de 391 cm, cu 101 cm peste cota de atenție. Aici, tendința este de creștere.
Pe timpul nopții, prefectul județului Botoșani, Dan Constantin Şlincu şi inspectorul șef al ISU Botoșani, col. Dr. Ing. Mihail Cristian Amarandei, s-au deplasat în zonele aflate sub incidența Codului Portocaliu de inundații şi au verificat dacă măsurile stabilite prin şedinta CJSU sunt aplicate.
Totodată, s-au asigurat ca la primării este instituit serviciul de permanență.
Pe timpul nopții, la Baranca a fost suplimentat numărul pompierilor cu forţe si mijloace de la Detașamentul de Pompieri Dorohoi. Reamintim că, în cursul serii trecute au fost evacuate patru stâni din lunca Prutului, de pe raza localității Baranca, comuna Hudeşti, unde peste 10 hectare erau acoperite de apă.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Lupta partidului AUR împotriva consecințelor acțiunilor oamenilor politici din Romania
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024
O nouă avertizare meteo: COD GALBEN prelungit pentru județul Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Oct 27, 2024