1. Excelență, care sunt motivele agresiunii azere împotriva Arțagului din ultimele saptamani? Cei care sunt la curent cu situația din zonă, știu, probabil, ca, încă de pe 12 iulie, au existat provocări în acest sens din zona azera. Care sunt rațiunile conduitei belicoase și revanșarde a Azerbaidjanului?

Agresiunea inițiată de Azerbaidjan pe 27 septembrie a.c., a fost precedată de un alt episod, care a avut loc în iulie a.c., la fel de activ ca ostilitățile și agresiunea savârșite de Azerbaidjan împotriva Nagorno-Karabakhului în aprilie 2016. Este absolut evident că Azerbaidjanul încearcă în permanență să soluționeze conflictul din Nagorno-Karabakh (Artsakh) doar pe calea războiului, iar acest fapt reiese inclusiv din recenta declarație a președintelui Aliyev, în care se spune clar și răspicat ca nu există o altă soluție, decât războiul. Asta demonstrează încă o dată că și după 30 de ani de conflict, poziția conducerii azere, în ceea ce privește conflictul din Nagorno-Karabakh, rămâne neschimbată. Partea azeră nu militează pentru soluționarea conflictului în baza compromisurilor comune, ci preferă o abordare maximalistă cu tendințe vădite de a distruge și a deporta poporul armean din Artsakh. În acest sens, pe fundalul unei poziții insuficient conturate a comunității internaționale, Azerbaidjanul profită, fiind susținut în mod activ și prin toate mijloacele de Turcia, care de fapt este intigatorul noii faze a acestei agesiuni.

2. De ce credeți că comunitatea internațională rămas pasiva fata de toate semnalele trase de la Erevan cu privire la probabilitatea acestor atacuri și la conduita azera, în general, înainte că ele sa se producă? Credeți că s-ar fi putut face ceva, la nivel international, pentru a descuraja Baku-ul?

Pe de o parte vedem o poziție clară a comunității internaționale în persoana celor trei țări ce co- prezidează grupul de la Minsk al OSCE, prin cei trei șefi de state, Donald Trump, Emanuel Macron și Vladimir Putin, care au ieșit cu o declarație foarte clară cerând soluționarea explusiv pe cale pașnică a conflictului și revenirea la negocieri pe baza mandatului co-președinților grupului de la Minsk al OSCE.

Pe 10 octombrie a.c., la Moscova, cu medierea Ministrului Afacerilor Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, s-a convenit asupra unui armistițiu în scop umanitar semnat de miniștrii afacerilor externe ai Armeniei și Azerbaidjanului, care urma să intre în vigoare pe 10 octombrie, începând cu ora 12:00. Din păcate, însă, până la intrarea sa în vigoare, acest armistițiu a fost încălcat cu intenție de partea azeră, care a continuat să atace capitala Artsakhului, Stepanakert și alte localități cu populație pașnică, contiuând, în același timp, operațiunile ofensive pe diverse  porțiuni ale frontului.

Pentru a îndemna Azerbaidjanul să respecte armistițiul în scop umanitar, pe 13 octombrie a.c., co-președinții grupului de la Minsk al OSCE au ieșit din nou cu o declarație în acest sens, ulterior întrevederii cu Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Armenia, Zohrab Mnatsakanyan. De asemenea continuă eforturile țărilor ce co-prezidează grupul de la Minsk al OSCE, în special a Rusiei pentru obligarea Azerbaidjanului și a Turciei să stopeze imediat ostilitățile. Evident că pe acest fundal, comunitatea internațională, inclusiv principalii actori globali și regionali trebuie să continue să preseze, în mod obiectiv, Azerbaidjanul, și nemijlocit familia dictatorială Aliyev, care poartă întreaga responsabilitate pentru începerea agresiunii, astfel încât aceste ostilități să fie imediat oprite.

Este, deopotrivă, necesară adoptarea măsurilor corespunzătoare împotriva Turciei, care nu doar că este inițiatoarea actualei agresiuni săvârșite împotriva Nagorno-Karabakh-ului, pe care, de fapt, îl vede ca pe încă un element al războiului său hibrid dus pe întreg perimetrul granițelor sale, din Libia până în Caucazul de Sud.

3. Care este rolul Turciei și, în special, al Președintelui său, Erdogan, în actuala stare de fapt? Se poate spune că, dincolo de sprijinul logistic dat de Ankara Aserbaidgeanului?

În prezent putem spune că ne confruntăm nu numai cu sprijinul de ordin politic, diplomatic, tehnico-militar pe care Turcia îl manifestă față de Azerbaidjan, dar acum este vorba deja despre implicarea directă a instructurilor turci, a aviației turce, precum și a altor resurse tehnice care au fost aduse în Azerbaidjan în cadrul exercițiilor militare de amploare turco-azere, care au avut loc în vara acestui an. Ulterior, cea mai mare parte a acestei tehnici militare a rămas pe teritoriul Azerbaidjanului, fiind angrenată activ, încă de la începutul agresiunii Azerbaidjanului împotriva Nagorno-Karabakh-ului. Mai mult, pentru prima dată în istoria acestui conflict, a fost folosită aeronava multifuncțională de luptă F-16 aparținând Forțelor Armate ale Turciei, care a doborât o aeronavă de atac SU-25 a Forțelor Armate Armene, lărgind, în acest fel, limitele conflictului regional.

Agresiunea deschisă a Turciei în regiune, care repetă politica agresivă demonstrată în Orientul Apropiat, în Libia, în Siria, amenintările la adresa a două state-membre ale Uniunii Europene, Grecia și Cipru, iar acum agresiunea manifestată față de Nagorno-Karabakh și Republica Armenia stârnesc îngrijorarea tot mai mare a comunității internaționale.

Declarația lui R. Erdogan, în care acesta respinge apelul șefilor statelor care co-prezidează grupul de la Minsk al OSCE, dar și inițiativele, ce au urmat, ale statelor participante, pentru stoparea imediată a ostilităților și revenirea la existentul format de negociere, confirmă încă o dată scopurile agresive ale Ankarei în ceea ce privește conflictul din Nagorno-Karabakh. Este evident că în cazul continuării implicării directe a Turciei în conflict, aceasta va avea efect catastrofal pentru întreaga arhitectură regională a siguranței Caucazului de Sud.

Din păcate, implicarea Turciei ar trebui analizată nu doar în context geopolitic sau politico- militar, ci și ca dirijor al terorismului islamic ce folosește drept resursă tradițională ”cartea sa de vizită” în conflictele din Orientul Apropiat – miliții islamice și instructori militari, fapte demonstrate de presa străină și în rapoartele organizațiilor de apărare a drepturilor omului. De fapt, din punct de vedere politico-militar, Armata de Apărare a Nagorno-Karabakh-ului este nevoită să se confrunte pe de o parte cu Turcia și cu războiul-hibrid în care sunt folosiți luptătorilor islamici care susțin direct și indirect armata Azerbaidjanului, iar pe de altă parte – cu folosirea celor mai sofisticate elemente ale armatei turcești – cum ar fi aeronavele multifuncționale de luptă F-16, dislocate în Azerbaidjan.

4. Ce acțiuni adoptă Erevanul și ar trebui să adopte  și Baku-ul pentru a se pune capăt ostilităților și pentru asigurarea unei placi durabile?

Erevanul adoptă toate măsurile militare, politice și diplomatice îndreptate spre evitarea continuării agresiunii săvârșite de Azerbaidjan și respectarea cu strictețe a armistițiului în scop umanitar. Un rol foarte important în promovarea unei poziții echitabile cu privire la agresiunea săvârșită de Azerbaidjan, o au comunitățile diasporale armene din întreaga lume. Ele își exprimă poziția prin acțiuni de protest și strângeri de fonduri pentru sprijinirea victimelor din Artsakh.

5. Ce rol are trebui să aibă organizațiile internationale, mai cu seamă UE și OSCE? Credeți că demersurile ce, cu siguranță, se fac la nivel international, sunt suficiente sau nu?

Este absolut evident că la momentul actual, Azerbaidjanul nu numai că nu respectă armistițiul în scop umanitar, dar își continuă operațiunile ofensive și bombardarea așezărilor civile din Nagorno-Karabakh și la granița cu Armenia, ceea ce demonstrează că pașii întreprinși în cadrul structurilor internaționale sunt deocamdată insuficienți.

Acest fapt este cu atât mai îngrijorător cu cât a fost demonstrat deja că Turcia a furnizat către Azerbaidjan teroriști internaționali din Siria și Orientul Apropiat, care luptă activ în componența armatei azere împotriva Armatei de Apărare a Nagorno-Karabakhului.

6. De ce, oare, există în continuare o recrudescență a sentimentelor armenofobe fata de voi, armenii din partea Ankarei? Cine are acum interes sa le întrețină și de ce?

Foarte recent, președintele Erdogan a declarat că Turcia revine în Caucazul de Sud pentru a continua treaba pe care strămoșii săi nu au finalizat-o. Pentru armeni, această declarație reprezintă o amenințare deschisă a repetării Genocidului armean din 1915, înfăptuit chiar de ”bunicii și străbunicii” actualilor conducători turci. Din păcate, continua politică a Turciei de negare a genocidului, oferă un prilej nefericit comunității internaționale să fie din nou martoră, dupa mai bine de 100 de ani, la o posibilă continuare acestei crime împotiva umanității, date fiind aluziile venite din partea conducerii turce.

7. Ce înseamnă pentru voi, armenii, Arțahul?

Este absolut normal că Artsakhul - una dintre provinciile istorice ale Armeniei, a avut mereu un rol important pentru cultura și istoria poporului armean. Pentru mine, personal, în prezent, Artsakhul înseamnă în primul rând oamenii, care locuiesc pe acele meleaguri, soldații curajoși, care stau pe linia frontului, copiii și femeile care se ascund în subsolurile caselor bombardate, sunt oamenii care refuză să trăiască sub conducerea familiei dictatorului, care de mai bine de 60 de ani este la cârma statului vecin și care nu pot accepta și nici nu vor să fie expuși unui genocid sau epurărilor etnice.

8. În ce mod pot românii să vă ajute, să vă sprijine în actualele condiții, atât la nivel statal/guvernamental, cât și românii simplii, societatea civilă? Ce mesaj transmiteți poporului român prieten?

Fără îndoială că atât România cât și reprezentanții tuturor popoarelor care militează pentru pace și dezvoltare, pot lupta împotriva politicii agresive, în care este implicat terorismul internațional, împotriva populației pașnice a Artsakhului. Poziția dumneavoastră, precum și poziția comunității armene din România trebuie neapărat să ajungă până la inițiatorii acestor agresiuni, atât prin intermediul societății civile, cât și a conducerii politice a României. Sunt sigur că această poziție va fi luată în considerare, căci este absolut evident faptul că poporul- prieten român dorește poporului armean doar pace și prosperitate.

9. Si in încheiere, câteva impresii despre România și despre români, așa cum ați reușit să ne cunoașteți de când va aflați la post la București.

În calitatea mea de Ambasador al Republicii Armenia în România, vă pot spune că încă din primele zile ale misiunii mele, am fost impresionat de atitudinea foarte prietenoasă și plină de respect față de țara mea și reprezentanții comunității armene. La rândul meu, doresc țării dumneavoastră pace și prosperitate și fie ca România să nu treacă niciodată prin provocarile care sunt puse acum în fața Armeniei și a Nagorno-Karabakhului.

10. Va mulțumesc și Dumnezeu să binecuvânteze Armenia și pe armeni!

Interviul realizat de Pop Ciprian-Dorel

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: