Ministrul Muncii, Marius Budăi, a susținut că salariile nu vor fi înghețate. El a menționat că avem nevoie de o perioadă de neintervenție pe Legea salarizării.
Marius Budăi (PSD), ministrul Muncii, a declarat, în direct la B1 TV, că nu vor fi înghețate salariile. El a precizat că este nevoie de o perioadă de neintervenție pe Legea salarizării pentru a exista o imagine clară asupra a ce se întâmplă acum și, de aici, să fie făcută o nouă Lege a salarizării.
Ministrul Muncii a explicat că dacă acum s-ar opera modificări de salarii, Guvernul n-ar mai ști situația exactă pentru a proiecta noua Lege a salarizării și atunci tot procesul ar trebui luat de la capăt.
„Nu vorbim de o înghețare a salariilor, nu există așa ceva. De o înghețare a salariilor am fi putut vorbi dacă, de la 1 mai, ar fi fost prevăzută în Legea salarizării sau în bugetul de stat pe 2023 o majorare pe care noi am fi înghețat-o, spunând: înghețăm salariile la nivelul din 30 aprilie și rămâne așa pentru o perioadă de 3, 4 luni sau până la sfârșitul anului. Nu vorbim de o înghețare a salariilor”, a spus Marius Budăi.
Potrivit ministrului Budăi, ca să existe o imagine unde se dorește să se ajungă, trebuie să existe o imagine asupra a ce avem acum.
„Să avem acel studiu de impact pe care-l realizăm cu Banca Mondială, să știm unde suntem acum. Am avut majorări salariale la început de an, deci nu putem vorbi de înghețări, am avut corelări de venituri între cei care lucrează pe sporuri pe fonduri europene sau pe tot ce înseamnă PNRR și am avut ajustări”, a spus ministrul.
Marius Budăi a explicat că nu e vorba de înghețări de salarii, dar că este nevoie de o perioadă de neintervenție pe Legea salarizării fie în Parlament fie în Guvern, pentru că atenția este îndreptată asupra acelui studiu și a analizei de impact și trebuie să se știe de unde se pleacă.
„Apoi, dacă peste o lună ar fi o intervenție printr-un amendament în Parlament sau nu știu unde, ne-ar aduce în situația inițială din nou, să facem iar studiu de impact și să amânăm reforma. Intrăm într-un vârtej tehnic. Și atunci, pe această perioadă, cât lucrăm pe legea salarizării, realizăm analiza de impact, studiem propunerile ministerelor, le aranjăm în funcție de ce au făcut și realizăm un material centralizat, pe care-l trimitem la Comisia Europeană și la Banca Mondială, pentru a realiza un nou studiu de impact”, a declarat Budăi.
Acesta a precizat că apoi vor urma discuții cu patronatele, sindicatele și „tot, tot, tot”.
„După care avem nevoie de un alt studiu de impact și analiză ca atunci când mă duc cu o decizie în coaliție să știu să le prezint”, a mai spus Marius Budăi.
Oana Sava
Nov 15, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 15, 2024
„Salonul de toamnă”, expoziție de pictură și grafică organizată la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
BLOCADA la Bucecea: Polițiștii n-au găsit niciun șofer băut
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cîrligeanu sprijină producătorii locali din Ștefănești
Redacția Botoșăneanul
Nov 14, 2024