În acest moment, se circulă în condiții de iarnă în majoritatea județelor din Moldova, fără evenimente cauzate de starea carosabilului sau a vremii.
Carosabilul se prezintă umed cu porțiuni de zăpadă frământată în strat de 2 cm, cu ninsori moderate în toată regiunea. Ninge uşor în toate judeţele din zona Moldovei, cu viscol la sol în judeţele Botoşani şi Suceava,
În continuare, meteorologii anunță ninsori în toată Moldova, cu depunerea unui strat consistent de zăpadă în special în nordul regiunii și în zonele de munte. De asemenea, local se va semnala viscol la sol, cu risc de transport al zăpezii pe carosabil.
Pe acest fond, DRDP Iași reia recomandarea către șoferi de a circula cu prudență pe drumurile naționale, cu adaptarea vitezei la condițiile de trafic și echiparea corespunzătoare a autovehiculelor. Pentru informații privind starea drumurilor naționale din zona Moldovei, DRDP Iași stă la dispoziția participanților la trafic prin Dispeceratul său deschis în regim de permanență – tel. 0232/213168.
Informații actualizate despre starea vremii și a carosabilului pot fi obținute și de la Dispeceratul CNAIR, la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360, precum și de pe paginile noastre web, www.drdpiasi.ro, respectiv www.cnadnr.ro – DISPECERAT – Situația Drumurilor Naționale, notează zdbc.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Tânăr din Botoșani, pus pe furat din scări de bloc: A fost REȚINUT de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Schimbări la RAR: Toți șoferii trebuie să respecte noile reguli
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024
O grădiniță din municipiu a fost sfințită de un sobor de preoți
Redacția Botoșăneanul
Oct 30, 2024